500 de kilometri de povești fantastice cu actorul și dramaturgul Ionuț Vișan

Ionuț Vișan este unul dintre cei mai norocoși dintre pământenii pe care am avut bucuria și onoarea să-i cunosc. Dincolo de carismaticul actor pe care îl văzusem în multe spectacole pe scenă dansează un suflet cu un spirit ex-trem de bogat și generoS. Iar sub liniștea celui mai liniștit dintre pământeni, freamĂtă neliniști spectaculoase, ca niște creaturi uriașe subacvatice ce pendulează sub luciul sclipitor al apei.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

L-am văzut pe Ionuț Vișan în multe spectacole în ultimii șapte ani, și de fiecare dată m-a impresionat, chiar dacă nu avea rolul principal.

Genul acela de statură bine articulată și figură bine creionată, cu frunte larg deschisă și ochi mari, îngândurați. Voce clară, puternică. Nu e genul Bond, ras, tuns, frizat, ci mai degrabă genul Woodstock, cu păr în dezordine și haine in-tenționat-șifonate, rebel, inteligent. Talentat și expresiv pe scenă, Ionuț este preferatul meu dintre actorii generației sale (născut în 1987). Am tot amânat să îl invit la o discuție din varii motive, dar peste ultimul argument n-am mai trecut. Ionuț s-a lansat recent în dramaturgie, scriind prima lui piesă de teatru, iar piesa a și fost „agățată” de doi regizori pentru a fi montată. Cum am aflat, i-am scris și ne-am întâlnit la o cafea să povestim. Acolo a rezultat că vom merge împreună la Reșița pe 1 februarie, să vedem la Teatrul de Vest premiera spectacolului SUB APĂ, care poartă numele piesei sale, în regia lui Horia Suru, un regizor premiat de UNITER, cu care am avut primul meu interviu în calitate de semnatară de cronici și opinii despre lumea teatrală, acum vreo patru ani. Mașina lui Ionuț era în ser-vice, iar invitația mea a picat numai bine. Încă șase ore de povești pe drum și încă vreo trei, patru după spectacol, un total de vreo 12 ore în care am apucat să-l cunosc și pe omul Ionuț Vișan, dincolo de scena unde l-am văzut pe actorul Ionuț Vișan.

Un bărbat așezat, tată mândru și responsabil a doi băieți, montaniard pasionat de călătorii cu rucsacul în spinare și campare, pe creste, în pustii. Îndrăgostit de soția sa, actrița Sabrina Iașchevici (Teatrul Odeon), alături de care este de 17 ani și despre care vorbește atât de blajin și tandru, încă mai fac escapade pe munți, în doi. Nu la fel de des ca înainte de a deveni părinți, însă e o pasiune cu care îi vor molipsi și pe copii în viitor, cu siguranță. Deja pleacă în formulă completă cu rulota prin lume și se bucură împreună de toate avantajele vacanțelor de acest tip.

Am fost special până la Reșița pentru și cu Ionuț Vișan, să văd spectacolul după prima lui piesă scrisă anul trecut, pusă în scenă la Teatrul de Vest Reșița, de regizorul Horia Suru. SUB APĂ. O fantezie horror, o dramă psihologică despre păcat, vină și plată. Despre frici, superstiții, legende din trecut. Cu strigoi și moroi. Despre suflete bântuite și suflete chinuite. Despre vina părinților și plata copiilor. O piesă bine scrisă de proaspătul dramaturg și bine imagi-nată de experimentatul regizor. Este irelevant dacă cele două viziuni sunt egale una cu alta, este suficient că fiecare viziune e egală cu ea însăși, căci asta e frumusețea teatrului. Unește două opere de artă: piesa/scriitura autorului și spectacolul, viziunea/imaginația regizorului împreună cu execuția echipei cu care acesta din urmă a lucrat. Iar pentru spectacolul Sub apă s-a lucrat într-un mod foarte creativ și inedit, cu elemente regizorale și de scenografie foarte creative și îndrăznețe. Scena a fost inundată de apă și un bazin cu o adâncime considerabilă a mărginit sce-na în care trei dintre cele patru personaje au sărit de nenumărate ori. Chiar dacă apa era încălzită, tot este un efort actoricesc impresionant. Proiecțiile multimedia și muzica au încadrat tema foarte bine și au transpus spectatorii în suspansul intrigii. Actorii sunt invitați din alte trei teatre din țară (Cluj, Oradea, Petroșani), iar eu am remarcat-o în mod special pe Oana Liciu Gogu, actriță a Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroșani, al cărei monolog spre final de spectacol m-a făcut să mă înec în propriile lacrimi. S-a dezbătut intens după spectacol dacă actorii și dialogurile adaptate de Horia Suru au surprins întocmai ce a vrut autorul, însă, chiar dacă nu este sută la sută așa, spectacolul este unul care poartă clar semnătura lui Horia Suru. Realism, curaj, mix multimedia care să întregească atmosfera și să accentueze emoțiile. 

BIO

Ionuț Vișan este născut în octombrie 1987 la București și e actor. A terminat Liceul de Arte plastice la Reșița. Apoi a făcut actorie (licența și master) la UNATC, clasa prof. Doru Ana. A jucat la Ploiești, Brăila și București. În prezent este actor al Teatrului Mic și al Teatrului Toma Caragiu din Ploiești.

Este tatăl a doi băieței (Andrei și Artur)

Este fumător, își roade unghiile și are toate superstițiile care există. Când ele nu există, le inventează.

Spectacolul este în lucru și la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, unde Andi Vasluianu semnează regia, iar Ionuț va avea un input direct, în scenografie.

Povestea pleacă de la o legendă urbană despre Lacul Secu, din Caraș-Severin, aproape de Reșița, în care se spune că ar exista somni uriași, de câțiva metri, sau că apele lacului ar fi înghițit în trecut un sat întreg. Ca locuitor în copilăria sa pe meleagurile locului și obsedat de întrebarea „Ce e dincolo de moarte? Ce se întâmplă după ce murim?”, Ionuț a reușit să „pescuiască”, să scoată din adâncuri, o bijuterie foarte prețioasă. Stilul dramaturgiei sale poate deveni o semnatură importantă în literatura de profil, iar el are toate atuurile pentru a fi un autor prolific, chiar dacă nu e full time dedicat scriiturii și mai face și o sută de alte joburi în paralel. Condiția principală este ca bucătăria în care se retrage să scrie să fie bine ordonată și curățată înainte, chiar de el însuși, căci talent și inspirație există din plin.

Ionuț Vișan este unul dintre cei mai norocoși dintre pământenii pe care am avut bucuria și onoarea să-i cunosc. Așa cum am intuit de mult, fără să fi schimbat păreri, dincolo de carismaticul actor pe care îl văzusem în multe spec-tacole pe scenă dansează un suflet cu un spirit extrem de bogate și generoase. Iar sub liniștea celui mai liniștit din-tre pământeni, freamată neliniști spectaculoase, ca niște creaturi uriașe subacvatice ce pendulează sub luciul sclipitor al apei. Englezii au o vorbă care e greu de tradus: „Still waters run deep”. Așa l-aș descrie pe Ionuț Vișan. 

Reșița e un orășel liniștit, curat, cochet, care din industrialul mamut de pe vremuri cu fabrici și uzine adormite, în-cepe să crească ușor, ușor. Semenicul, Domogledul sunt semeți și frumoși, împrejurimile merită și vă asteaptă. Faceți o escapadă cultural-turistică în zonă!

Ce te-a determinat să te apuci de scris? Cum ai început? Ce urmează după această primă piesă?

Mimi Brănescu este „vinovat”. Face un workshop de dramaturgie de trei ani, deci în curând trebuie să iasă la lumină a treia promoție. Am aplicat și eu, m-a selectat, am învățat niște principii pe care le-am aplicat. Cum m-am priceput și eu. Și dacă s-ar mai putea, aș mai participa încă o dată. Nu se poate. Și… da. Mă încearcă, din toate direcțiile, un alt subiect din care, sper eu, să rezulte o altă piesă. Deocamdată e în ceață.

Cum a ajuns să fie atât de repede pusă în scena, nu de unu, ci chiar de doi regizori?

Nu știu. Lucrez în teatru și probabil că din cauza asta piesa a circulat mai ușor. A citit-o destul de multă lume și s-au găsit doi regizori, Horia Suru și Andi Vasluianu, cărora să le și placă genul horror 🙂 Sunt convins că dacă terminam Litere ar fi fost puțin mai greu.

În ce spectacole joci în acest moment și la ce teatre?

La Teatrul Mic joc în „Anna Karenina”, „Când ploaia se va opri”, „Locotenentul din Inshmore”, „Cântăreața cheală”, „Crimă și pedeapsă”, „Legături primejdioase” și „Ținutul din miezul verii”.

La Teatrul Toma Caragiu din Ploiești avem așa: „Ivanov”, „Lapte”, „O noapte furtunoasă”, „Avarul”, „Menajeria de sticlă”.

La Teatrul Act avem „Linia Solară”. Iar la Unteatru aș avea mai multe, dar nu mai avem spațiu. Deocamdată. De aici, se mai joacă, uneori, „Proof” în sala de la Teatrul Țăndărică.

În ce alte planuri artistice mai ești implicat? 

În momentul acesta lucrez la scenografia spectacolului după piesa mea care se cheamă Sub apă. La Teatrul Toma Caragiu. Mă chinuie de ceva vreme și talentul asta. Am vrut să văd cum e și mi s-a dat ocazia, iată, deja a treia oară.

Am văzut acum câțiva ani că pictezi. Care e relația cu pictura și cum evoluează această preocupare?

It’s complicated. N-avem o relație stabilă. Am studiat în liceu. În timp ce unii oameni făceau mate-info, eu făceam pictură. (Ha ha) Știu că în vremurile astea pare așa.. un fel de școală specială. N-am mai pictat din liceu (2005) pâ-nă în pandemie (2020), când mi-am amintit că la un moment dat „aveam” chestia asta… A durat cam patru ani rea-propierea. Ne-am despărțit din nou.

Ce dramaturg sau piesă ți-ar plăcea să joci în cariera de actor de teatru?

Îmi place de foarte mult timp piesa „Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill. Am trecut deja de vârsta fratelui mic. Asta îmi doream să joc. Îmi place și fratele cel mare, dar am trecut și de vârsta lui. Voi putea să joc, cândva, tatăl, dar probabil ca nu o să se întâmple. Și ce bine că-i așa!

Care a fost și este relația ta cu cinematografia?

Relație e mult spus. Ne știm de la distanță. Avem cunoștințe comune 🙂 Dacă vom rămâne sănătoși, e posibil să ne lege un proiect vara asta.

Ai juca într-un spectacol montat după o piesă scrisă de tine?

Niciodată. Pentru că asta ar însemna că mă iau în serios. Or mie mi-e rușine și de rușinea mea.

Ce gen de dramaturgie preferi? Ai un autor preferat, care te inspiră atât în cariera de actor, cât și în cea nouă de dramaturg?

Întodeauna mi-au plăcut poveștile. Îmi plac piesele care spun o poveste și nu mă trag de urechi. Îmi place să văd o poveste din care să trag eu concluziile. Să nu îmi bage degetele în ochi.

După aceste trei direcții specifice: actorie, scenografie, dramaturgie, împletite cu pictura, te gândești să faci un pas și către regie?

Clar! Glumesc.. Nu știu. Am zis de atâtea ori „Eu, niciodată…” și fix aia am făcut.

Cum reușești să te împarți între două teatre, familie, pasiuni și alte responsabilități din spectrul artistic pe care le ai? Mai ai timp și pentru tine, să te odihnești, să te recompui, să te reinvetezi?

Când ai foarte mult timp liber nu știi ce să faci cu el. Eu n-am știut. De când au venit copiii, am făcut mult mai multe lucruri decât înainte. Tocmai din lipsă de timp.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Trezirea la 7:00. Eu duc un copil, Sabrina (soția mea) duce alt copil la școală/grădiniță. Destul de des beau o cafea chiar lângă școală cu Andrei Grosu (celebrul regizor de teatru) apoi mă duc la repetiții. Pe la 15:30 mă duc să iau copilul (sau copiii, depinde cât durează repetițiile Sabrinei), îi duc acasă și dacă amândoi avem spectacol în aceeași zi, e nasol.

Mergi să vezi spectacole ale colegilor tăi și dacă da, care a fost ultimul spectacol pe care l-ai văzut?

O să merg să vad, cândva, spectacolul colegului meu, Silviu Debu, „Acasă… la zoo” de la Teatrul Act. Promit. Ce am văzut ultima oară? „Lexiconul amar” de laTeatrul Odeon (pentru că joacă soția mea în el) și „Revizorul” de la Teatrul Mic (unde joacă colegii mei).

Care este părerea ta despre statusul teatrului din România? Ce ai schimba, ce ai păstra?

Fiind și eu o mică piuliță din acest aparat, mi-e foarte greu să pun degetul pe ceva. Dacă ceva nu funcționează e și vina mea, pentru că și eu fac să se învârtă. Particip direct la asta. Mi-aș dori să fiu, eu, mai atent, mai loial, mai in-spirat, mai vulnerabil.  

CÂND PLOAIA SE VA OPRI 

(Teatrul Mic, București)

Autor: Andrew Bovell

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica originală: Aida Šošić

Distribuție: Andreea Grămoșteanu, Diana Cavallioti, Ilinca Manolache, Alina Rotaru, Ionuț Vișan, Cezar Grumăzes-cu, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Andrei Brădean

Credit foto: Diana Matei

SUB APĂ 

(Teatrul de Vest Reșița)

Autor: Ionuț Vișan

Regie: Horia Suru

Scenografia: Adrian Damian, Muzică originală: Cári Tibor

Distribuție: Richard Balint, Mihai Andrei Pleșa, Theodora Pintilie, Oana Liciu Gogu

Credit foto: Ovid Teodoriu

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE (Teatrul Mic, București)

Regia: Cristi Juncu

Muzica: Ada Milea

Decor și costume: Cristina Milea

Distribuție: Florin Piersic Jr., Diana Cavallioti, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Beatrice Peter, Ionuț Vișan

Credit foto: Diana Matei

CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ (Teatrul Mic, București)

Adaptare după F.M. Dostoievski

Regia:Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Sound design: Aida Šošić, Light design: Bogdan Gheorghiu

Coregrafia: Ștefan Lupu

Distributie: Ionuț Vișan, Radu Iacoban

Credit foto: Adi Bulboacă

CÂNTĂREAȚA CHEALĂ

(Teatrul Mic, București)

De Eugene Ionesco

Regia: Vlad Massaci

Scenografia/Video design: 

Tudor Prodan

Muzica: Vlaicu Golcea

Costume: Carmen Secareanu

Coregrafia: Ștefan Lupu

Credit foto: Diana Matei

LINIA SOLARĂ 

(Teatrul Act, București)

Autor: Ivan Vîrîpaev

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Atmosfera sonoră: Aida Šošić

Distribuție: Ilinca Manolache, Ionuț Vișan

Credit foto: Albert Dobrin