Home Actualitate 5 din 10 companii din România cu afaceri...
Actualitate

5 din 10 companii din România cu afaceri de peste 10.000 lei au în acționariat femei. Delia Olteanu, ING România: Femeile sunt tot mai implicate în mediul antreprenorial local, însă potențialul de creștere este încă foarte mare

În România, femeile sunt acționare în 47% dintre companiile locale active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, iar 1 din 4 companii este deținută în totalitate de către femei, afirmă Delia Olteanu, Head of Micro & SME…

5 din 10 companii din România cu afaceri de peste 10.000 lei au în acționariat femei. Delia Olteanu, ING România: Femeile sunt tot mai implicate în mediul antreprenorial local, însă potențialul de creștere este încă foarte mare
5 din 10 companii din România cu afaceri de peste 10.000 lei au în acționariat femei. Delia Olteanu, ING România: Femeile sunt tot mai implicate în mediul antreprenorial local, însă potențialul de creștere este încă foarte mare · Foto: Business Magazin

În România, femeile sunt acționare în 47% dintre companiile locale active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, iar 1 din 4 companii este deținută în totalitate de către femei, afirmă Delia Olteanu, Head of Micro & SME Clients Strategy în cadrul ING România, care citează un studiu realizat de instituția bancară împreună cu Impact Hub Bucharest și Bravva Angels.

Totodată, firmele cu acționariat în totalitate feminin generează, în medie, profit mai mare, însă au o cifră de afaceri semnificativ mai mică decât cele cu acționariat exclusiv masculin.

“Aceste concluzii ne-au motivat să lansăm un proiect special dedicat femeilor antreprenor pentru a le ajuta să-și ducă afacerea la nivelul următor. Așa a luat naștere programul She’s Next dezvoltat în parteneriat cu Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest, și prin care femeile antreprenor pot obține sesiuni de mentorat, coaching și granturi de 10.000 euro”, a explicat Delia Olteanu în cadrul conferinței ZF IMM’24. Echilibrul IMMperfect.

Bazându-se pe experiența programului de granturi și mentorat Visa She’s Next desfășurat în alte țări, Visa și ING Bank România au decis să implementeze programul și în România astfel că antreprenoarele selectate în proiect, care vor fi în număr de zece, vor trece printr-o serie de sesiuni de mentorat care le oferă acces la informații practice din partea unor alte femei lider, precum și la resurse educaționale pentru a-și duce afacerea la nivelul următor.

Ioana Hasan (cofondator SmartBill), Alina Donici (cofondator Artesana) și Oana Craioveanu (cofondator Impact Hub Bucharest) se numără printre mentorii care vor ghida participantele în această călătorie de dezvoltare profesională. Totodată, acestea vor avea acces și la o comunitate de femei antreprenor, cu obiective, interese și provocări comune, spun oficialii celor două instituții.

În plus, trei dintre antreprenoare vor putea să obțină granturi de 10.000 euro.

“Va exista un eveniment în care antreprenoarele vor face o prezentare/promovare (pitch) a ideii de afaceri, în așa fel încât să câștige unul dintre granturi. Pitch-ul, în sine, este un exercițiu de antreprenoriat. Să știi să vorbești pe scurt despre afacerea ta și să convingi niște oameni cu expertiză că businessul tău este cel mai bun, reprezintă o calitate pe care noi ne-am propus s-o exersăm în acest program”, a mai explicat Delia Olteanu.

Ea a menționat că  singurele condiții pentru antreprenoarele care doresc să se înscrie în programul desfășurat la nivel național sunt să aibă un business deja înființat și să dețină o pondere de cel puțin 51% în structura acționariatului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună