5.000 de locuri de muncă din România depind de ce va face o firmă de apartament din București
Cele patru combinate controlate de rușii de la Mechel în România au ajuns pe mâna unei firme de apartament din București controlată de două persoane fizice de naționalitate rusă.
Cei doi ruși care controlează Invest Nikarom, Victor Chumakov și Svetlana Chumakova, ar fi chiar părinții Olgăi Chumakova, care a fost până acum șefa reprezentanței Mechel de la București și șefa Camerei de Comerț Româno-Ruse, potrivit unor surse din combinatele Mechel. Nici Olga Chumakova și nici reprezentanții Invest Nikarom nu au dorit să comenteze tranzacția. Sindicaliștii de la cele patru combinate ale Mechel, care mai aveau anul trecut circa 5.000 de angajați și afaceri de peste jumătate de miliard de euro, se tem acum că activitatea lor va fi sistată și mii de oameni își vor pierde locurile de muncă. Prima măsură pe care au luat-o noii acționari a fost să ceară intrarea în reorganizare a Mechel Târgoviște (COS), care este cel mai mare combinat preluat de la Mechel.
Cititi articolul integral pe www.zfcorporate.ro