Home Actualitate 4iG, compania prin care anturajul premie...
Actualitate

4iG, compania prin care anturajul premierului ungar Viktor Orban controlează sectoare strategice din Ungaria și regiune, face un salt mare în industria dronelor

4iG, companie privată care cu ajutorul guvernului ungar a crescut dintr-o firmă obscură în jucător strategic în industriile telecom, aerospațială și de apărare din Ungaria și regiune, a anunțat că a achiziționat o participație de 31% la producătorul de drone…

4iG, compania prin care anturajul premierului ungar Viktor Orban controlează sectoare strategice din Ungaria și regiune, face un salt mare în industria dronelor
4iG, compania prin care anturajul premierului ungar Viktor Orban controlează sectoare strategice din Ungaria și regiune, face un salt mare în industria dronelor · Foto: Business Magazin

4iG, companie privată care cu ajutorul guvernului ungar a crescut dintr-o firmă obscură în jucător strategic în industriile telecom, aerospațială și de apărare din Ungaria și regiune, a anunțat că a achiziționat o participație de 31% la producătorul de drone aeriene maghiar Rotors&Cams, scrie Budapest Business Journal.

4iG devine astfel acționarul majoritar al companiei, obținând și drepturile de management. Rotors&Cams dezvoltă și produce drone aeriene personalizate, optimizate, cu mai multe motoare, cu aripi fixe  și hibride și furnizează servicii de cartografiere, de informații geospațiale, de diagnostic industrial, de management al dezastrelor, pentru agricultură și protecția mediului.

Rotors&Cams urmează acum să fie integrată în operațiunile spațiale și de apărare ale 4iG, concentrate  în subsidiara Space and Defence Technologies, care va construi un oraș spațial în Ungaria și dezvoltă programul de sateliți al țării.

În ultimii ani, 4iG s-a extins masiv prin achiziții finanțate cu datorie în țară și în străinătate în sectoare strategice cum sunt telecomunicațiile și apărarea. Compania privată își obține cele mai multe din venituri din contracte cu statul maghiar și este ajutată de guvern să obțină condiții de finanțare avantajoase.

Astfel, a reușit să cumpere operațiunile telecom ale Digi din Ungaria, deține o cotă semnificativă din piața telecom din Albania și a intrat pe piața telecom din Muntenegru și Macedonia de Nord. Din 2019 și până în prezent, 4iG a făcut 17 achiziții majore în șase țări, cea mai mare fiind cumpărarea Vodafone Ungaria în 2022 pentru aproape 1,8 miliarde euro. Însă multe dintre tranzacții au condițiile secrete. Printre afacerile mai mărunte se numără cumpărarea de baze de clienți pentru servicii prin satelit și un operator israelian de sateliți.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună