4,5 sau 6? Câte zile ar trebui să aibă săptămâna de lucru ideală pentru angajați și angajatori

Evoluția economiei, creșterea veniturilor, modificările apărute pe piața muncii în timpul și după pandemie, schimbarea generațiilor sunt doar câțiva dintre factorii care influențează modul în care angajații se raportează la muncă și angajator. La nivel global, dar și local, se remarcă două puncte de vedere contradictorii: pe de-o parte, tot mai mulți angajați vor un job bine plătit, dar care să le asigure un echilibru între muncă și viața privată, și, pe de altă parte, tot mai multe domenii și companii se confruntă cu lipsa acută a forței de muncă, fie că e vorba de specialiști, fie că vorbim de muncitori. În căutarea soluției ideale pentru societatea de astăzi, țările au început să testeze atât varianta unei săptămâni de lucru de 4 zile, cât și a celei de 6 zile, fiecare cu propriii admiratori și critici.

„Viața personală este mai importantă astăzi decât a fost vreodată în istoria muncii. Oamenii au realizat că au o singură viață și că munca nu mai este neapărat o datorie (pentru unii sfântă – să aibă un loc de muncă, să fie în rândul lumii), așa cum o priveau generațiile anterioare – ci mai degrabă un mod de împlinire personală, iar dacă nu este un mod de împlinire personală (bani, formare/training, progres în carieră), atunci mai bine încercăm la următorul angajator. Iată de ce vedem în ultimii ani o fluctuație permanentă între companii, oamenii își caută locul perfect care bifează cât mai multe dintre cerințe/așteptări (financiare, emoționale, sociale), fără să mai fie loiali neapărat unei companii sau unui proiect”, este de părere Sorin Faur, fondator al Academiei de HR. 

În cazul angajaților tineri, focusul este evident pe carieră, pe zona profesională, mulți vor să ajungă manageri cât mai repede și să își câștige independența financiară sau măcar un anumit nivel financiar confortabil. Urmează apoi o altă perioadă, când prioritățile se schimbă un pic, angajații maturi dorind o familie sau un alt statut, de manager, de expert etc. „Familia la unii, statutul la alții devin elementele de prioritate. Este o perioadă cu multe schimbări, experimente, încercări, ține și de șansa fiecăruia. Ideal la acest moment este echilibrul viață personală – viață profesională, cei în cauză devin mult mai conștienți de importanța timpului personal”, mai spune Sorin Faur. 

După pandemie, în ciuda tuturor încercărilor companiilor cu activități office de a aduce angajații la birou 5 zile din 5, piața s-a aliniat la o medie de 3 zile la birou Ă 2 zile remote/work from home, în condițiile în care munca remote e considerată acum un beneficiu câștigat, la care mulți nu vor să renunțe. „Chiar dacă am întâlnit și angajați cu o încărcare scăzută pentru cele 2 zile de remote work, am întâlnit și angajați care în cele 2 zile de remote lucrau 12-14 ore pe zi pentru a compensa timpii alocați deplasării la întâlniri și activităților de network / teamwork intern din cele 3 zile de office. Nu doar în România, ci la nivel global piața a rămas în dezechilibru și recunosc între rândurile acestui trend global de 4 zile de lucrupe săptămână o posibilă soluționare, un compromis necesar: 4 zile de lucru pe săptămână, dar onsite”, este de părere Paula Rus, consultant independent pe strategii, politici și procese operaționale de HR. 

Practic, în noua paradigmă de pe piața muncii, care a transformat sistemul hibrid sau remote dintr-o excepție într-o regulă tot mai extinsă, discuțiile actuale privind săptămâna de lucru sunt de mare actualitate, companiile, instituțiile și angajații testând diverse modele, în diverse părți ale lumii, exact pentru a se vedea ce este mai potrivit. Fiecare model aduce plusuri, dar și minusuri în ecuație. 

„Căutarea echilibrului între viața profesională și cea personală a condus la noi forme de organizare a programului de muncă care să corespundă nevoilor moderne, atât ale angajatorilor, cât și ale salariaților. Printre soluțiile în discuție este săptămâna de muncă de patru zile, cu menținerea drepturilor salariale. În România, au existat mai multe încercări legislative de a introduce o săptămână de muncă de patru zile, cu propuneri apărute în 2016, 2017 și, cel mai recent, în 2022. Cu toate acestea, inițiativele respective au omis să ia în considerare un aspect: legislația națională existentă oferă deja un cadru legal pentru implementarea unui astfel de program de muncă”, spun într-un material de opinie Anca Atanasiu, avocat, Senior Managing Associate, și Ana Flueran, avocat, Senior Associate, de la casa de avocatură Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL.

Practic, chiar dacă programul standard de muncă este înrădăcinat în mentalitatea colectivă – 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, cu 48 de ore consecutive de odihnă – Codul Muncii din România permite și o distribuție inegală a orelor de muncă, adaptată cerințelor specifice ale fiecărui loc de muncă.

La o privire mai atentă asupra pieței globale, devine destul de clar că tonul predominant ar fi spre o săptămână de lucru de 4 zile și că singura dezbatere rămasă este despre numărul de ore pe zi și industriile în care acest model ar putea fi aplicat eficient. 

„Rămâne modelul tradițional de 8 ore pe zi, deci 32 de ore pe săptămână, sau 10 ore pe zi cu 40 de ore pe săptămână?”, adaugă Paula Rus, operations manager în cadrul companiei de recrutare în regim temporar Adecco România. Consultantul amintește că pentru varianta de 4 zile, 10 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, avem în legislația română prevederile necesare implementării imediate. Pentru varianta de 32 ore pe săptămână, 8 ore pe zi, 4 zile, însă, avem o limitare care vine din încadrarea legală ca part-time și, deci, eliminarea posibilității de a lucra suplimentar în caz de nevoie. „Cu siguranță autoritățile pot găsi forme de reglementare care elimină acest inconvenient, lăsând pieței libere loc să se regleze ulterior prin preferința angajaților, evident spre 32, nu 40 de ore”, spune ea. 

Dar o astfel de decizie la nivelul angajaților ar implica o serie de întrebări și soluții și pe alte planuri: câte zile pe săptămână merg copiii la școală și, dacă 4 zile, câte ore pe zi? Schimbăm programa școlară? Instituțiile statului și autoritățile locale, sistemul medical rămân la 5 sau tot 4 zile, iar angajatul din privat va avea în continuare săptămâni în care lucrează 3 zile pentru că în a 4-a își ia liber de la serviciu ca să meargă la medic, la școala copilului, la primărie etc.? Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care schimbarea programului de lucru le-ar putea crea la nivelul societății.

În Europa, numărul mediu de ore de lucru dintr-o săptămână are variații semnificative de la o țară la alta, cele mai lungi programe de muncă fiind în Grecia (39,8 ore/săptămână), România (39,5), Polonia (39,3) și Bulgaria (39), în timp ce angajații din Țările de Jos merg la muncă doar 32,2 ore pe săptămână, urmați de cei din Austria (33,6) și Germania (34), conform datelor publicate de Eurostat pentru 2023. În medie, în Uniunea Europeană, programul de muncă este de 36,1 ore pe săptămână.

„Lucrează azi angajatul mai mult în cele 8 ore/zi decât în 1897, 1990 sau 1905? Fizic cu siguranță nu, dar toate studiile globale indică faptul că, la nivel intelectual, complexitatea activității unui angajat de azi este mult mai intensă, mai diversificată și deci mai stresantă. Eliminarea cât mai multor activități repetitive prin automatizare a eliberat angajatul de sarcinile de rutină, dar nu a lăsat loc repausului, ci a venit la pachet cu creșterea timpilor de concentrare și/sau atenție”, atrage atenția Paula Rus.

„Lucrează azi angajatul mai mult în cele 8 ore/zi decât în 1897, 1990 sau 1905? Fizic cu siguranță nu, dar toate studiile globale indică faptul că, la nivel intelectual, complexitatea activității unui angajat de azi este mult mai intensă, mai diversificată și deci mai stresantă. Eliminarea cât mai multor activități repetitive prin automatizare a eliberat angajatul de sarcinile de rutină, dar nu a lăsat loc repausului, ci a venit la pachet cu creșterea timpilor de concentrare și/sau atenție.”

Paula Rus, operations manager, Adecco România

Diferențe majore rămân la nivel european și în privința costurilor medii orare cu forța de muncă, estimate în România la 11 euro, printre cele mai mici din UE. Practic, țara noastră este depășită doar de Bulgaria, cu 9,3 euro, și urmată de Ungaria, cu 12,8 euro. La polul opus se află Luxemburg, cu un cost mediu de 54 euro, Danemarca, 48 euro și Belgia, 47 euro, în condițiile în care media la nivelul Uniunii Europene a fost anul trecut de 31,8 euro. Datele Biroului European de Statistică arată că România are însă printre cele mai mari creșteri an la an, raportată în moneda națională, de 16,5%, depășită doar de Ungaria, cu 17%.

„Piața muncii în România se caracterizează în special prin lipsa de personal muncitor calificat, iar candidații la posturile vacante au «pretenții» salariale mari față de nivelul de pregătire profesională și experiența de care dispun. Productivitatea muncii pe piața internă este încă una scăzută comparativ cu cea înregistrată în țările vestice, 30% sub media europeană. Deși se muncește mult ca număr de ore în România, eficiența muncii este scăzută”, spune Grigore Horoi, președinte al grupului de firme Agricola, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară locală, cu activitate în creșterea păsărilor, în producția de carne, ouă, mezeluri și ready-meal.

În opinia lui, varianta de program de lucru de 5 zile rămâne cea mai echilibrată, comparativ cu programul de 4 zile, 10 ore/zi sau cel de 6 zile. „Echilibrul între viața profesională și cea personală este unul important în asigurarea productivității salariaților. Un program încărcat duce la oboseală cronică și chiar la apariția unor boli profesionale în anumite locuri de muncă, ceea ce se traduce și în creșterea numărului de zile de concediu medical, iar timpul de refacere a capacității de muncă influențează la rândul său randamentul în muncă”, completează Horoi.

O săptămână de lucru tot mai scurtă. Săptămâna de lucru de cinci zile, varianta cea mai răspândită și considerată o normă culturală, este rezultatul luptei sindicale de la începutul anilor 1900 pentru reducerea săptămânii de lucru de șase zile, ceea ce a dus la inventarea weekendului. La începutul secolului al XX-lea, când săptămâna medie de lucru în țările dezvoltate a fost redusă de la aproximativ 60 la 40 de ore, numeroase voci au prognozat public că este de așteptat ca, în timp, să apară și alte reduceri. „În 1930, economistul John Maynard Keynes a estimat că schimbările tehnologice și îmbunătățirea productivității vor face posibilă o săptămână de lucru de 15 ore în decurs de câteva generații. Alte personalități care au prezis reduceri constante ale orelor de lucru au fost Benjamin Franklin, Karl Marx, filosoful britanic John Stuart Mill și dramaturgul George Bernard Shaw. În 1956, Richard Nixon, pe atunci vicepreședinte al SUA, le-a promis americanilor că vor trebui să lucreze doar patru zile «într-un viitor nu prea îndepărtat»,” conform Wikipedia.

70 de ani mai târziu, săptămâna de muncă de 5 zile rămâne totuși norma. Există însă tot mai multe semne de schimbare, într-o direcție sau alta. Grecia a șocat Europa anunțând în acest an o variantă cu 48 de ore pe săptămână, contrastând puternic cu trendurile vestice, care înclină spre varianta de 4 zile. Cel mai recent, Germania a decis să testeze varianta de patru zile, cu un nou proiect pilot care implică 45 de companii, începând din februarie 2024. Anterior, Belgia a fost prima țară din Europa care a legiferat săptămâna de lucru de patru zile, în 2022, lăsând angajaților dreptul de a alege. Dar acest lucru nu înseamnă că ei vor lucra mai puține ore, ci doar că programul va fi condensat în mai puține zile. Diferite proiecte-pilot, care testează reacția angajaților, productivitatea și costurile pentru companii, au fost demarate și în alte țări europene, precum Portugalia, Marea Britanie, Islanda sau Spania.

În cazul Greciei, sistemul de 6 zile se va aplica doar întreprinderilor private care furnizează servicii 24 de ore din 24. În cadrul săptămânii de lucru prelungite, personalul din anumite sectoare și unități de producție va avea opțiunea de a lucra două ore în plus pe zi sau un schimb suplimentar de opt ore, recompensat cu un bonus de 40% adăugat la salariul zilnic.

„În România, conform Codului Muncii, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern. Totodată, pentru a putea fi implementat acest program de lucru, trebuie precizat în mod expres în cuprinsul contractului individual de muncă, fie de la începutul raportului de muncă, fie ulterior, prin încheierea unui act adițional”, spun avocații de la Băncilă, Diaconu și Asociații.

În opinia lor, modelul săptămânii de muncă de patru zile nu trebuie să fie o soluție universală. Angajatorii pot alege să o aplice ca o politică generală sau având caracter sezonier (de exemplu, pe timpul verii). Alternativ, modelul poate fi aplicat doar anumitor categorii de salariați sau departamente, în funcție de specificul activității. Dar, deși cadrul legal românesc existent permite implementarea săptămânii de muncă de patru zile, este important ca angajatorii să respecte, de asemenea, și celelalte reglementări obligatorii referitoare la timpul de muncă și de odihnă. Acest lucru include asigurarea faptului că salariații beneficiază de o perioadă de odihnă de nu mai puțin de 12 ore consecutive între două zile de muncă și un minim de 8 ore pentru munca în schimburi, explică Anca Atanasiu și Ana Flueran.

„Căutarea echilibrului între viața profesională și cea personală a condus la noi forme de organizare a programului de muncă care să corespundă nevoilor moderne, atât ale angajatorilor, cât și ale salariaților. Printre soluțiile în discuție este săptămâna de muncă de patru zile, cu menținerea drepturilor salariale. În România, au existat mai multe încercări legislative de a introduce o săptămână de muncă de patru zile.”

Anca Atanasiu, avocat, Senior Managing Associate, și Ana Flueran, avocat, Senior Associate, de la casa de avocatură Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

În fapt, săptămâna de muncă de 6 zile tinde mai degrabă să fie o soluție temporară la criza de personal și este gândită pentru anumite industrii (HoReCa, de exemplu), crede Sorin Faur. Acest model rezolvă problema forței de muncă pe moment, îi ajută pe cei în cauză să câștige bani în plus, dar pune probleme legate de stres, reziliență și sustenabilitate. „Lumea nu mai este ca în anii ’70-’80, într-o eră mult mai calmă, mai lină, mai așezată, un alt tempo, un alt ritm. Astăzi ritmul este atât de rapid, totul se întâmplă mult mai repede, totul este mai alert, încât numai și faptul de a «funcționa» astăzi este mai stresant și obositor decât în trecut: 8 ore astăzi echivalează lejer cu 10 dacă nu mai mult din trecut, iar din acest motiv, un program de 6 zile nu poate fi sustenabil pe termen lung și la nivel de masă, pentru toată lumea. Stresul este la un nivel fără precedent.”

La rândul ei, Paula Rus elimină din start posibilitatea de revenire la săptămâna de lucru de 6 zile în România, pe modelul Greciei, unde aceste ore din a 6-a zi se plătesc cu un spor de 40%. În România, cele 8 ore suplimentare peste cele 40 lucrate în regim normal pe săptămână de un angajat se plătesc de angajator, conform legii, cu un spor minim de 75% și se pot face doar cu acordul angajatului. „De ce și-ar diminua statul veniturile încasate din taxele pe munca suplimentară? Singurii care ar avea de câștigat sunt angajatorii, dar câștigul ar fi de scurtă durată pentru că, în final, preferințele angajaților vor influența trendul pieței.”

Guvernul de la Atena a introdus opțiunea de 6 zile ca răspuns la criza acută de forță de muncă pe piața locală, mai ales în anumite sectoare ale economiei, o problemă care nu este însă limitată la Grecia. „Grecia este prima țară din Uniunea Europeană care recunoaște că nu are suficientă resursă umană pentru cât este de muncă și invită angajații, câți mai sunt, să lucreze mai mult. Și, la urma urmei, această reglementare aduce un pic de logică pentru cei care au două joburi la doi angajatori diferiți, lucrând oricum 12 ore pe zi (8 + 4) – vor putea să lucreze 12 ore la un singur angajator, asta însemnând până la 60 de ore pe săptămână”, a subliniat Dragoș Damian, CEO Terapia, într-un material de opinie.

În ultimii ani, multe alte țări comunitare au semnalat penuria de resursă umană din zonele fierbinți ale PIB-ului, precum fabricile de prelucrare, șantierele de construcții și fermele agricole, dar niciuna nu a luat o astfel de măsură până în prezent. „Să nu uităm, desigur, că penuria de personal există și în serviciile de curățenie și mentenanță, sănătate, HoReCa, îngrijire copii și vârstnici. Toate țările comunitare se plâng de deficit, dar nu există nici acum o soluție. Săptămâna de lucru de 6 zile este, în plus, un semnal că forța de muncă importată din Asia este insuficientă și, desigur, nespecializată sau necalificată pentru nivelul la care a ajuns tehnologia, mai ales în fabricile de prelucrare”, a mai spus Dragoș Damian.

Această variantă nu pare să fie aplicabilă însă la nivelul unei întregi economii, într-o eră în care vorbim de robotizare, automatizare, digitalizare și AI-uri. De aceea, modelul săptămânii de 4 zile ar putea să devină în timp modelul dominant, susținut, pe de o parte, de progresul tehnologic, care face ca munca intensivă să nu mai fie o necesitate, iar munca manuală, repetitivă să fie lăsată în timp roboților și AI-urilor, oamenii vizând activități cu valoare adăugată mai mare. „Mai degrabă va fi nevoie de muncă de creație, de inovație, de organizare, planificare și management – dar o astfel de muncă nu necesită 6 zile pe săptămână și, uneori, nici nu se poate face la program intensiv, pentru creație este nevoie de perioade de liniște între momentele de inspirație”, crede fondatorul Academiei de HR.

În plus, paradoxal, deși există un deficit de talente ori de competențe la nivel global, numeric populația este la un nivel record, de peste 8 miliarde de oameni. „Oricât de buni am fi în a găsi noi provocări, direcții de creștere și dezvoltare, s-ar putea să nu putem ține pasul ca societate cu această creștere a populației și, pe fondul emergenței roboților și AI-urilor, să nu mai poată fi posibil peste tot un program de lucru de 5 zile, ci mai degrabă unul de 4 zile”, consideră Sorin Faur.

„Viața personală este mai importantă astăzi decât a fost vreodată în istoria muncii. Oamenii au realizat că au o singură viață și că munca nu mai este neapărat o datorie (pentru unii sfântă – să aibă un loc de muncă, să fie în rândul lumii), așa cum o priveau generațiile anterioare – ci mai degrabă un mod de împlinire personală, iar dacă nu este un mod de împlinire personală (bani, formare/training, progres în carieră), atunci mai bine încercăm la următorul angajator.”

Sorin Faur, fondator al Academiei de HR

În mod realist, situația va fi foarte fragmentată, de la țară la țară, sau poate de la companie la companie, după caz: unii să adopte programul de 6 zile pentru că duc lipsă de competențe, alții pe cel de 4 zile pentru că au prea multe și, atunci, programul de 4 zile devine un mijloc de protecție socială și menținere în cote normale a șomajului, crede Sorin Faur.

4 zile mai intense sau ramânem la 5? În cazul României, cel mai potrivit model este probabil cel hibrid, în care fiecare sector de activitate sau chiar fiecare companie decide pentru sine ce este mai bine. Ca stare de spirit, românii înclină clar către săptămâna de 4 zile, unii chiar au amintirea vie a programului de lucru de 6 zile din perioada comunistă (dar, încă o dată, erau alte timpuri, alt nivel de stres, mult mai scăzut), și, dincolo de orice alte calcule, au o opoziție ideologică, să zicem, la revenirea la acest program, asociată acelui regim. Weekendul de 2 zile era văzut ca ceva modern, din altă lume, inaccesibilă nouă, ceva la care au visat generații, explică Sorin Faur.

O opinie similară are și șeful grupului Agricola, care consideră că programul de lucru de 4 zile este potrivit, de exemplu, pentru activitățile desfășurate pe proiecte, cum ar fi în companiile din IT, oferind libertate salariaților să-și distribuie efortul în funcție de deadline-urile stabilite. „Dezavantajul programului de lucru de 4 zile, pe de altă parte, este că zilnic se lucrează 10 ore, crescând astfel gradul de oboseală și – implicit – scăzând eficiența muncii,” spune Grigore Horoi.

De fapt, nu pare să existe o rețetă valabilă pentru toate companiile sau activitățile. Ceea ce pentru o companie poate fi benefic, pentru alta poate fi un dezavantaj. „În sectoarele de activitate precum serviciile, care trebuie asigurate permanent, acest program de 4 zile devine o provocare, fiind necesar un număr mai mare de oameni pentru acoperirea zilelor libere.”

În cazul firmelor din grupul Agricola, programul de lucru diferă în funcție de activitatea desfășurată. Personalul din birouri lucrează 8 ore, 5 zile pe săptămână, în zilele lucrătoare. Pentru personalul care lucrează în ture, varianta este de 12 ore cu 24 de ore libere. În cazul personalului din ferme, depozite și șoferi, programul este de 5 zile pe săptămână, cu posibilitatea de a lucra și în zilele nelucrătoare – sâmbăta și duminica, cu acordarea de timp liber în cursul săptămânii. În anumite situații, se lucrează și în regim de telemuncă. „Deocamdată nu intenționăm să modificăm programul de lucru,” a completat Grigore Horoi.

„Piața muncii în România se caracterizează în special prin lipsa de personal muncitor calificat, iar candidații la posturile vacante au «pretenții» salariale mari față de nivelul de pregătire profesională și experiența de care dispun. Productivitatea muncii pe piața internă este încă una scăzută comparativ cu cea înregistrată în țările vestice, 30% sub media europeană. Deși se muncește mult ca număr de ore în România, eficiența muncii este scăzută.”

Grigore Horoi, președinte al grupului de firme Agricola

Într-o lume ideală, Paula Rus consideră că programul de muncă cel mai bine adaptat așteptărilor angajaților și nevoilor companiilor ar însemna 8 ore de muncă pe zi, 4 zile pe săptămână onsite, cu menținerea salariului și crearea premiselor pentru o zi dedicată upskilling-ului, reskilling-ului și formării continue. În plus, statul poate identifica forme de recompensare a celor care investesc acest timp în formare și dezvoltare continuă, având în vedere că unele dintre aceste activități pot fi contra cost, plătite fie de angajat, fie de angajator. „Parte din taxele actuale pe muncă pot însemna și taxe pentru o muncă mai bună, cu o valoare adăugată crescută, iar exemple de bune practici adaptabile legislației din România există în toate țările dezvoltate din UE”, susține consultantul HR.   

Scurtă istorie a muncii în România

Reducerea săptămânii de lucru, cunoscută sub acronimul SRL în accepțiunea angajaților din perioada comunistă, are un istoric de reglementări legale în România care începe în 1897. În acel an, guvernul Petre S. Aurelian a adoptat „Legea repausului în zilele de duminică și sărbători”, cu modificări în 1910 și 1913. Atât forma inițială, cât și cea modificată reglementau „repausul duminical și în sărbătorile legale în unitățile comerciale și industriale, cu excepția instituțiilor statului și a administrației publice”. Statul reglementa dreptul muncitorilor „a-și mângâia copiii, de a și-i iubi și de a și-i crește și cunoaște” (Barbu Ștefănescu Delavrancea, discurs din 1899 la investirea ca primar al Capitalei).

Reducerea duratei săptămânii de lucru de la 6 zile la 5 zile, cu 40 de ore pe săptămână, reglementată prin Decret-Lege nr. 95 din 14 martie 1990, își are originea în programul 143 al PCR din 1977. Acesta reglementa etapele de trecere la 46 și, ulterior, la 44 de ore pe săptămână până la finalul anului 1983, strict condiționate însă de creșterea productivității conform planului, îndeplinirea obiectivelor de volum, și încadrarea în bugetul de cheltuieli pentru producție-marfa și cheltuieli salariale (sursa: Paula Rus).