30 de ani de la Revoluție. Tunelurile Securității și biroul dictatorului Nicolae Ceaușescu, luate cu asalt de sute de oameni. VIDEO

Nostalgici, emoționați sau pur și simplu curioși, sute de oameni au venit, duminică, la actualul sediu al Ministerului de Interne, pentru a vedea mașina cu care se plimba dictatorul, cum arăta biroul de unde coordona întreaga țară, dar și balconul de unde ținea discursurile în fața poporului, ce începeau cu celebra sintagmă „Dragi prietini și tovarăși”. Punctul de atracție a fost, însă, tunelul fostei Securități, unde mulți oameni au cunoscut teroarea.

Un coridor, celule minuscule și o lumină opacă s-au dezvăluit în fața celor care au vrut să vadă unde au fost torturați cei ce se împotriveau sistemului. Totul e gri, iar curtea centrală încă mai poartă însemnele execuțiilor, căci urmele de gloanțe domnesc chiar și azi pe pereții clădirii.

Blițurile telefoanelor mobile s-au aprins în fața izolatoarelor fostei Securități, iar vizitatorii au putut vedea chiar și mașinile și armele milițienilor.

Tineri și revoluționari, chiar și copii ce nu au cunoscut lipsa căldurii din apartamente și cartelele de hrană, la trei decenii de când cuvântul „libertate” are o conotație aparte, oamenii au putut să aibă acces, în premieră, la o pagină de istorie ce s-a scris cu sânge, lacrimi și urale.

„Aveam 29 de ani la Revoluție și am avut o întâmplare. Pe 21 decembrie eram chiar lângă Intercontinental și am realizat că oamenilor de lângă mine nu le mai era frică. În fața mea erau niște scutieri. Era momentul când se terminase mitingul și oamenii ieșiseră pe străzi. Eu ieșisem din metrou. Nu știam ce se întâmplă și am realizat că se întâmplă ceva foarte important. Atât de important încât mi-a anulat instinctul de conservare. Nu mi-era frică. Voiam să rămân și să înțeleg ce se întâmplă. Lângă mine era o doamnă care avea aceeași stare de spirit. Peste câteva minute în locul în care eram eu au fost omorâți tinerii de la Dalles”, își amintește o femeie care a venit duminică la fostul Comitet Central.

Locul îi trezește amintiri ce par mai vii ca niciodată.

„Eu nu am ajuns în mijlocul unor manifestanți, dar era o atmosferă generală care se simțea, starea de spirit se schimbase. Eu nu am manifestat, nu am fost printre ei. Eu am ieșit din metrou și m-am trezit în această realitate și după aceea, când am intrat din nou în metrou, mi-am dat seama că oamenii care veneau de la serviciu nu înțelegeau. Erau ca două lumi diferite. Nu înțelegeau ce se întâmplă la suprafață. Eram cu toții așa într-un fel de jug și mergeam înainte, conform inerției, pe jumătate adormiți, ațipind așa, ei se întorceau acasă de la serviciu. Atunci am realizat diferența, prima oară în viața mea, am avut sentimentul acesta de libertate, dar nu ideologic. Era o energie în oameni, care îți spunea că oamenii s-au eliberat. (…) Cei care sunt micuți nu au cum să facă o comparație, însă această trecere s-a făcut printr-o jerftă”, conchide femeia.

Deși s-a născut în preajma Revoluției din 1989, o tânără crede totuși că poate face comparații între regimul comunist și modul democratic în care este condusă România.

„Chiar atunci m-am născut, pe 20 decembrie, înainte să înceapă Revoluția. Pot să spun lucrurile pe care le-am auzit. Oamenii au fost foarte nemulțumiți de asuprirea drepturilor, că nu puteau să se exprime liber, dar, dacă este să fac o comparație între ce a fost atunci și ce este acum, aș putea să spun că cred că a fost mai bine, deoarece lumea după ce l-au împușcat pe Ceaușescu, lumea a zis că o să fie liberă, dar ei nu au înțeles ce înseamnă libertate și ce înseamnă libertinaj. Cred că noi acum suntem undeva spre partea de libertinaj decât de libertate. În vremea aceea toată lumea avea de toate. Nu exista cineva care să nu aibă după ce bea apă și altcineva să se lăfăie în puf”, susține o tânără prezentă la fostul sediul al Comitetului Central al PCR.

Ea continuă și spune că Revoluția a fost, de fapt, „o manipulare în masă pornită din străinătate”.

„Nu cred că Revoluția a început doar așa pentru că oamenii erau atât de nemulțumiți. Dacă este să o luăm așa, într-adevăr tinerii erau nemulțumiți de interzicerea libertății, de interzicerea exprimării libere, dar oamenii vârstnici nu cred că erau chiar atât de deranjați. Dacă este să fac o comparație cu ceea ce vedem astăzi și cu oameni în vârstă care au votat ce au votat. Da, cred că noi tinerii, pentru că avem altfel de mentalitate și ne dorim altceva, de la noi a început”, explică tânăra în vârstă de 30 de ani.

Cu o urmă de nostalgie vorbește și o altă tânără. Ea spune că nu există diferențe mari între regimul de acum 30 de ani și realitatea pe care o trăiește azi.

„Din poveștile părinților și ale bunicilor știu că era bine, dar și rău, în funcție de serviciul pe care îl aveai, de funcție și de statutul pe care îl aveai în societate. Acum cred că e cam la fel pentru că e important unde lucrezi, din ce partid faci parte”, explică ea.

Câștigarea libertății rămâne, însă, simbolul Revoluției, iar datorită ei oamenii au putut vedea azi emblema PCR doar ca pe o exponată de muzeu.

Despre libertate vorbește și un domn care, în decembrie 1989, avea 22 de ani.

„A fost o ieșire sponană. Speram că schimbăm ceva. Ne doream libertate de a ne exprima, de a călători. Voiam să ieșim din situația în care eram constrânși. Acum este libertate și ar trebui ca tinerii să profite de așa ceva”, explică el la ieșirea din fostul birou de comandă al dictatorului Ceașescu.

Sediul fostei Securități, alături de Comitetul Central al PCR au fost deschise, duminică, în premieră, în urma unei inițiative a ministrului de Interne, Marian Vela.