3.500 de semne care nu au avut loc în Cover Story

Cum abordarea nu mi-a permis să mă implic prea mult în articol, am zis că e mai bine să scriu și eu câteva observații adunate în cei aproape 20 de ani de jurnalism economic. Este un gest mai degrabă amical, prins în context, determinat și de o mică dispută pe care am surprins-o, săptămâna trecută, în Ziarul Financiar. Vine la ZF Live o doamnă psiholog, care vorbește de starea de sănătate mintală din mediul de afaceri. A doua zi cineva scrie un text destul de supărat, iscat de titlul „Ca să fii CEO trebuie să ai profil de psihopat„ al articolului generat de discuția din emisiune. „Psihologi obsedați de manageri psihopați„ s-a chemat comentariul și m-am gândit cât de mult greșim că nu știm sau nu avem răbdare să ascultăm pur și simplu – doamna în cauză nu a pronunțat fraza respectivă și nu s-a dovedit nicio secundă obsedată de cineva sau ceva.

Așa că zic, oricui este interesat să asculte, ca să nu mai greșească: învățați să ascultați. Văd, de multe ori, la întâlniri sau evenimente, oameni care se risipesc pe prea multe planuri – al telefonului personal, al vecinilor, al genții personale, abia pe urmă al evenimentului în sine – și nu participă la niciunul. O să vă dezamăgesc, dar nu suntem multitasking, oricât ne-ar plăcea asta; lucrăm mai degrabă secvențial, ca un calculator din anii ‘80, cu benzi magnetice, chiar dacă pare că putem purta o conversație, conduce mașina și schimba mesaje pe mobil în același timp.

Comunicați! Fiți deschiși și nu vă baricadați în spatele unor ziduri PR-istice, chiar dacă întrebările jurnaliștilor par a trece bariere. Cineva care își împărtășește experiențele nu se expune, nu devine vulnerabil, ci se transformă într-un dascăl, într-un prieten, într-un sfătuitor. Spiritul antreprenorial nu se învață în școală, iar publicațiile sunt din ce în ce mai puține, și putem crește, putem găsi semințe și sol fertil doar în noi înșine, deschiși, chiar cu riscul de a intra în gura lumii. Sau a haterilor.
Este o greșeală să confundăm încrederea în sine, grefată pe un soi de aroganță și o doză de narcisism, cu competența și cu leadershipul. În context, zic că e bine să vă păstrați, să ne păstrăm cu toții, un vis de împlinit, un loc de văzut, un pariu de câștigat, un zâmbet de oferit, o operă de terminat.

O operă de terminat a avut și pictorul de săptămâna aceasta, care se numește Pavel Korin și este rus. A trăit în perioada lui Stalin și după, dar a pictat cu precădere teme religioase. Iar opera sa de căpătâi este tabloul neterminat pe care îl vedeți, „Requiem pentru Rusia„, rebotezat mai apoi, din rațiuni de cenzură. Korin a lucrat la tablou mai bine de patru decenii. A produs zeci de schițe, a comandat o pânză uriașă și a tot lucrat la pregătirea acesteia, preluând tehnici ale pictorilor de icoane sau ale vechilor maeștri. În cele din urmă, Korin nu a trasat nici măcar o pensulă de vopsea pe pânza cea mare, 42 de ani s-au dovedit prea puțini pentru capodopera pe care o avea în minte. Ați citit în ultima perioadă ceva mai nebunesc și mai frumos decât asta?