Home Cover story 24.02.2022, ziua care a schimbat lumea:...
Cover story

24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: șocul economic al unui dezastru neprevăzut. Cum a devenit cea mai mare economie europeană cel mai puternic finanțator al tancurilor rusești?

Germania, Italia, Austria și Franța sunt cele mai mari țări importatoare de gaz rusesc din UE, după cum arată statisticile publicate de Gazprom Export, divizia de livrări externe a colosului Gazprom. Dar Germania, de una singură, consumă 25% din tot…

24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: șocul economic al unui dezastru neprevăzut. Cum a devenit cea mai mare economie europeană cel mai puternic finanțator al tancurilor rusești?
24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: șocul economic al unui dezastru neprevăzut. Cum a devenit cea mai mare economie europeană cel mai puternic finanțator al tancurilor rusești? · Foto: Business Magazin

Germania, Italia, Austria și Franța sunt cele mai mari țări importatoare de gaz rusesc din UE, după cum arată statisticile publicate de Gazprom Export, divizia de livrări externe a colosului Gazprom. Dar Germania, de una singură, consumă 25% din tot ce exportă Gazprom la nivel european. Raportat la consumul său intern, importul de gaz rusesc acoperă circa 53% din necesarul Germaniei. Dintre toți cumpărătorii de gaz rusesc, cel mai mare este Germania, cu o cantitate de 45,8 miliarde de metri cubi în 2020, după cum arată statisticile Gazprom Export. Mai departe, la nivelul aceluiași an, consumul de gaze naturale al Germaniei s-a ridicat la

86,5 miliarde de metri cubi, cea mai mare economie a UE fiind una dintre cele mai dependente de importurile de gaze din Rusia.

În ultimul deceniu însă, Germania nu a făcut altceva decât să-și consolideze această dependență de gazul rusesc din motive pur economice, acest calcul al eficienței făcut pe premisa că Rusia este un partener rezonabil vulnerabilizând acum toată Europa. Imediat după dezastrul din 2011 de la Fukushima, Germania a luat decizia de a ieși din producția de energie nucleară, iar în 2019 cel mai puternic stat european a anunțat că va renunța complet la cărbune. Și la acel moment au existat sceptici care se întrebau dacă această orientare a Germaniei spre gazul rusesc are vreo logică, dar cifrele arătau bine pe hârtie, de ambele părți. Acum însă, în timp ce tancurile rusești ară pământul Ucrainei, Germania anunță că-și va schimba radical politica energetică. Astfel, Berlinul ia în calcul extinderea duratei de viață a centralelor pe cărbune și a centralelor nucleare, totul pentru a scăpa de dependeța de gaz rusesc.

„Evenimentele din ultimele zile ne-au arătat că o politică energetică responsabilă, cu perspectivă nu este extrem de importantă doar pentru economia noastră și mediu. Este decisivă și pentru siguranța noastră. Trebuie să schimbăm direcția pentru a depăși dependența de importuri de la furnizori unici”, a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. Dar legăturile comerciale are acestor mari cumpărători europeni de gaz rusesc sunt completate de prezența în boardurile companiilor rusești a unor foști înalți oficiali europeni. De exemplu, Gerhard Schroeder, fostul cancelar al Germaniei, continuă să fie unul dintre cei mai reprezentativi oameni de stat europeni care sunt în prezent angajați la companii strategice rusești, el fiind de altfel recent nominalizat și pentru un loc în Consiliul de Administrație al Gazprom, cel mai important furnizor de gaz extern al Europei și mai ales al Germaniei. Schroeder este în prezent președintele Consiliului de Administrație al Rosneft, director independent, și președintele Consiliului de Administrație al Nord Stream AG. Alături de el sunt însă foști oficiali din Austria, care însă își mențin pozițiile, în timp ce personalități precum Matteo Renzi, fost premier al Italiei, a demisionat după atacarea Ucrainei de către Rusia.

România a ajuns să importe anul trecut aproape 30% din necesarul său de consum de gaze, cantitățile aduse de peste granițe, 3,56 de miliarde de metri cubi, fiind egale cu cele pe care le-a mai extras OMV Petrom, după o scădere dramatică a producției. În fața unei volatilități fără precedent a prețului gazului pe fondul atacului Rusiei asupra Ucrainei, România stă în continuare cu rezervele din Marea Neagră neatinse și cu cele de pe uscat neexploatate.

„Evenimentele din ultimele zile ne-au arătat că o politică energetică responsabilă, cu perspectivă nu este extrem de importantă doar pentru economia noastră și mediu. Este decisivă și pentru siguranța noastră. Trebuie să schimbăm direcția pentru a depăși dependența de importuri de la furnizori unici.” – Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Acest material face parte din cea mai recentă ediție de copertă a Business MAGAZIN „24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: șocul economic al unui dezastru neprevăzut”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună