2010, anul falimentelor?

“Vreau sa fiu optimist”, spune Arin Stanescu, presedintele UNPIR (Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa si Restructurare) si coordonatorul casei de insolventa Reconversie si Valorificare Active (RVA Insolvency). Stanescu se refera la sansele pe care le au cele peste 21.000 de dosare deschise anul trecut de a evita falimentul. Avocatul, unul dintre cei mai experimentati practicieni in insolventa de pe piata, crede ca, din cele 21.000 de cazuri deschise anul trecut, 98% sunt de fapt dosare de faliment.

Termenul de insolventa, care a devenit foarte popular anul trecut, odata cu deschiderea acestei proceduri de catre companii mari si foarte mari din Romania, suna mai bine si putin mai optimist fata de faliment. A intra in insolventa inseamna ca o firma sa se adreseze tribunalului pentru a se proteja de creditori si de a-si continua activitatea, intre timp incercand sa isi achite datoriile. Procedura cuprinde trei pasi: observatia, reorganizarea si falimentul – asadar o firma in insolventa se poate afla in oricare din cele trei etape, dar nu in faliment.

Experienta anilor trecuti a aratat insa ca mai putin de 2% din firmele care au ajuns in insolventa au reusit sa evite lacatul pe poarta din fata. “Falimentele au dominat piata pana in 2008. La un moment dat era un procent de 1% reorganizari cu succes, adica foarte putin. |n conditiile in care situatia economica nu se imbunatateste si nu vad cum s-ar putea intampla asta in urmatoarele luni, cu siguranta companiile vor alege sa se puna sub protectia legii insolventei, asta daca vor sa supravietuiasca, iar daca nu, vor intra direct in faliment. Dar cred ca vom mai asista la niste cazuri rasunatoare”, este de parere Geanina Oancea, practician in insolventa la BDO Business Restructuring.

Reorganizarile nu reusesc, de cele mai multe ori, cam din aceleasi motive, legate de faptul ca firmele nu aplica legea corect, dupa cum spune Arin Stanescu. Mai precis, nu se adreseaza instantei imediat ce observa ca nu mai au cu ce-si plati datoriile, nu urmaresc litera planului de reorganizare, dar, cel mai important, nu au surse de finantare din exterior sau, cum se spune in limbajul practicienilor in insolventa, “fresh money”. “Cel mai important aspect al planului de reorganizare este legat de bani; de fapt, dosarul de restructurare nici nu ar trebui aprobat daca nu se face dovada unei surse de finantare, eventual externe, care sa acopere problemele. Asadar, insolventa e de cele mai multe ori artificiala”, explica Stanescu, motivand astfel de ce cea mai mare parte din dosarele de insolventa sunt de fapt dosare de faliment.