12 ani de afaceri în Business Magazin
Pe 5 octombrie revista a împlinit 12 ani. În redacție am primit tort și mâ gândeam zile trecute ce drum lung am parcurs de la începuturi, când cei pe care îi sunam la telefon ne întrebau: „De la ce magazin…
Pe 5 octombrie revista a împlinit 12 ani. În redacție am primit tort și mâ gândeam zile trecute ce drum lung am parcurs de la începuturi, când cei pe care îi sunam la telefon ne întrebau: „De la ce magazin ați spus că sunteți?“
Pentru mine, aventura Business Magazin a început în vara lui 2004, cu un telefon de la Laurențiu Ispir, care a fost primul redactor-șef al revistei și acum este manager de investiții la Oresa Ventures. Ne-am întâlnit la Cafeneaua Actorilor, de lângă TNB, am povestit – el ce vrea să facă, eu – ce pot să fac; am fost unul dintre cei 15 oameni care au participat la inventarea revistei, iar apoi la creșterea ei.
Ziariștii de business au o fixație: să afle cifre de la cei cu care vorbesc. Iată câteva despre noi. Lucrăm acum la numărul 584; de tot atâtea ori am reușit să alcătuim un sumar cu povești, știri, uneori exclusivități, idei mai bune sau mai puțin bune, alteori de-a dreptul extraordinare. Am răsfoit arhiva în decursul anilor de mai multe ori, cel mai recent zilele acestea. Fără excepție, de fiecare dată mi-am spus: „Ce revistă mișto!“.
Tot în categoria cifrelor se înscrie și dimensiunea teancului de reviste în print. Dorin Oancea, care este acum director editorial al Mediafax și până în această vară a fost, vreme de aproape șapte ani, redactor-șef, al patrulea în linie după Laurențiu Ispir, Mona Dârțu și Ionuț Bonoiu, scria în urmă cu doi ani: „Business Magazin împlinește 10 ani. Cu acest număr teancul de reviste va ajunge la o înălțime de 196 de centimetri, iar peste alte zece numere, când vom ajunge la numărul 500, vom face fix doi metri, înălțime de baschetbalist. «zece ani?», întreb oarecum mirat, pentru că am amintiri limpezi, clare, despre cum a început și despre cum a continuat totul“. (Dacă facem regula de trei simplă, pesemne înălțimea teancului se apropie acum
de 2,5 m.)
Și eu am amintiri la fel de clare. Chiar și despre discuții purtate de-a lungul anilor, despre interviuri, despre ședințele la care trebuia să-mi susțin ideile – la fel și ceilalți – pentru a ajunge în revistă. Și despre cei care au fost inima revistei, de-a lungul anilor. Zeci de oameni, pentru a da (nu-i așa?) un reper în cifre. În caseta redacțională a primului număr erau nu mai puțin de 15 oameni.
În numai un an aproape jumătate dintre ei plecaseră, iar de-a lungul anilor am avut, apoape mereu, colegi noi, la construcția revistei au participat redactorii-șefi, de care am amintit deja, dar și redactorii-șefi adjuncți Crenguța Nicolae și Iuliana Roibu; editorii și redactorii Răzvan Mureșan, Ioana Ursu, Ionuț Ancuțescu, Mihai Mușătoiu, Larisa Ghițulescu, Bogdan Neagu, Florența Ghiță, Cătălin Ștefancu, Ana Răduță, Anca Arsene-Bărbulescu, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roșoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiță, Dana Bondrescu, Luminița Nițoiu, Dan Dragomir și Adriana Moscu. În egală măsură, art directorul Olga Petroff alături de colegii Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă și Alexandru Ciubotaru, care s-au ocupat de imagini și paginare, au făcut ca Business Magazin să arate așa cum trebuie să arate o revistă modernă.
Și chiar dacă le puteți vedea numele în caseta redacțională, o să înșir și aici numele colegilor de acum. Stăm la două rânduri de mese și îi pot cuprinde dintr-o privire. Georgiana Călin stă în stânga mea, apoi urmează calculatoarele Ioanei Matei, ale Veronicăi Popescu, Roxanei Cârcior, Cameliei Iliescu; în fața Cameliei stă Bogdan Angheluță, lângă el Florin Cașotă, iar „cercul“ este închis de George Toader; fac o treabă minunată. Aceștia sunt oamenii.
Aș mai putea să dau și alte cifre. De 11 ani publicăm catalogul 100 Tineri manageri de top, produs care este cel mai optimist produs media; de șapte ani, în fiecare toamnă prezentăm 100 Cei mai admirați CEO din România, despre care am spus de la bun început că este cel mai subiectiv produs editorial, fiind măsura admirației; de cinci ani publicăm catalogul 200 Cele mai puternice femei din business. Anul acesta ajungem la a treia ediție a proiectului Cele mai inovatoare companii din România și la a doua ediție a proiectului Cele mai promițătoare start-up-uri. Din 2010 a pornit seria evenimentelor Meet the CEO, ajuns la 54 ediție, care l-a prezentat în această vară pe Yves Caracatzanis, noul șef al operațiunilor locale ale Dacia Renault. Merită amintite și Business Club-urile pe care le organizăm de 12 ani și galele în cadrul cărora lansăm cataloagele.
Despre mai multe cifre poate da detalii Cristian Hostiuc, directorul editorial al BM și ZF, care spunea în cel mai recent editorial: „Având în vedere că durata medie de viață a unei firme antreprenoriale din România este de șapte ani, conform datelor BNR, Business Magazin a trecut primul test al timpului, al pieței, dar în primul rând al cititorilor.
Revista este un business ca oricare altul, are un buget, un cont de profit și pierderi, are o organigramă, venituri, cheltuieli, linii de business, are «indirecte», un gross profit și EBITDA“.
Din miile de articole pe care le-a prezentat de-a lungul anilor, veți regăsi în paginile următoare câteva dintre ideile, oamenii, declarațiile marcante și fenomenele surprinse de-a lungul anilor. „Cât costă România“, „Generația Multitasking“, „România non-stop“, „România fără capete“, „Up-grade de viață“, „Primul miliardar român“, „Mai are România clasă de mijloc?“ sunt doar câteva dintre materialele care au apărut pe coperta revistei de-a lungul anilor.
Am scris despre criză atunci când guvernanții și companiile spuneau că România nu va fi afectată de valul de scăderi din toate domeniile. Iar apoi, când piețele s-au prăbușit, am ales să scriem despre cei care reușeau. Pentru a arăta că se poate, pentru a inspira.
De-a lungul timpului, Business Magazin a spus povestea companiilor și oamenilor care au influențat mediul de afaceri din România și care au pășit peste hotare – fie manageri care au preluat funcții de management (așa cum este Călin Drăgan, care conduce Coca-Cola în Japonia), fie a celor care cu produsele și serviciile lor au plecat să cucerească lumea (așa cum a făcut Bitdefender).
Business Magazin a fost și este un produs ce cultivă normalitatea. Business Magazin a pus în discuție temele actualității și a găzduit opiniile comunității de afaceri. A încercat mereu să aducă politicul cu picioarele pe pământ, a fost o sursă de inspirație pentru cei ce vor să realizeze ceva și să se realizeze. A scris despre tineri antreprenori care au pornit afaceri și au câștigat bani buni. A scris despre români care conduc afaceri din străinătate și a scris despre lideri din provincie. A emis previziuni despre cursul leului și am scris despre bani și stăpânii acestora.
Cei 12 ani pe care i-am petrecut în redacția Business Magazin au reprezentat o perioadă formidabilă și m-am gândit adeseori că am o slujbă grozavă. Am cunoscut oameni extraordinari – antreprenori sau angajați în multinaționale, care sunt în stare să mute munții din loc. Am văzut cum economia duduia, cum companiile se întreceau în investiții, am constatat apoi cum aproape toate multinațioanele au intrat în silenzio stampa. Când aveau de comunicat creșteri de vânzări, de cifre de afaceri, primeam răspunsurile rapid sau chiar pe loc; criza a schimbat nu numai comportamente de consum, ci și felul de comunicare. Cel mai adesea companiile au preferat să nu mai vorbească. Deloc. Au trecut ani până când limbile au început să se dezlege iar, și nici acum apetitul de discuții nu este la cote similare cu perioada de dinainte de căderea Lehman Brothers.
12 ani într-o viață de om se pot măsura în multe feluri. Un copil născut în 2004 este acum în clasa a patra. Mie mi se pare că revista a depășit demult școala primară, iar faptul că revista Business Magazin există încă în print, după vremuri tumultuoase pentru piața media, este o dovadă în acest sens.
Sunt companii care aniversează 50 sau 100 de ani; pe lângă ele, cei 12 ani de Business Magazin pot părea puțini. Pentru un produs media, mai cu seamă pe piața locală, este o validare, o dată în plus, că cititorii și interlocutorii noștri au nevoie de un astfel de produs.
12 ani cu Business Magazin. Oamenii pe care am mizat
Evoluția economiei în 12 ani de Business Magazin
Industriile cu cea mai spectaculoasă evoluție în ultimii 12 ani