100 TINERI MANAGERI DE TOP - Cristian Codrea, C&A
Cristian Codrea (30 de ani) lucrează de patru ani pentru retailerul olandez C&A, unul dintre cei mai mari retaileri de îmbrăcăminte din lume.
S-a angajat la compania olandeză în 2008, înainte ca aceasta să intre pe piața locală, eveniment care a avut loc un an mai târziu. “M-am angajat inițial în C&A Austria, însă încă de atunci știam că voi veni ulterior să conduc operațiunile locale ale companiei.”
Acum C&A deține pe piața locală o rețea de 20 de magazine și afaceri de 40-50 de milioane de euro, potrivit estimărilor BUSINESS Magazin. Codrea, de profesie inginer, spune că a fost întotdeauna fascinat de retail, motiv pentru care a decis să se dezvolte profesional în acest domeniu.
Absolvent al Facultății de Electrotehnică din Viena, Cristian Codrea a lucrat inițial în cadrul unei companii austriece de mase plastice, Plastoplan, unde s-a angajat încă din timpul facultății. A rămas în companie timp de mai mulți ani, punând chiar bazele subsidiarei din România a Plastoplan. Unul dintre avantaje a fost faptul că vorbea fluent germana, cunoscând bine termenii tehnici. A absolvit școala generală la Viena, liceul l-a făcut în România, iar apoi s-a întors în Austria pentru studii universitare.
La C&A a ajuns “mai mult sau mai puțin întâmplător”, după cum chiar el o recunoaște. Deși nu își căuta un loc de muncă la momentul respectiv, întâlnirea cu unul dintre directorii retailerului olandez l-a determinat să accepte provocarea într-un alt domeniu decât cel al maselor plastice, respectiv în comerțul de modă. C&A a înregistrat în anul fiscal 2011 afaceri de 45-50 mil. euro, potrivit estimărilor BUSINESS Magazin care au la bază cifra de afaceri anunțată de companie în regiune și numărul de magazine. Rezultatele sunt duble față de cele obținute în 2010, calculate pe baza aceluiași algoritm.
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a șaptea ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.
