100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Adrian Lăcătuș, commercial senior director PepsiCo
„Mi-a plăcut mereu să fiu în centrul acțiunii, să construiesc echipe, să inovez.”
Adrian Lăcătuș a preluat la începutul acestui an poziția de commercial senior director al Pepsico pentru Balcanii de Est, regiune ce include și România.
„Mi-a plăcut mereu să fiu în centrul acțiunii, să construiesc echipe, să inovez, așa că primul job a fost la organizația studențească ASER, la care am activat timp de trei ani, în perioada studenției“, își amintește Adrian Lăcătuș. Primul job „în adevăratul sens al cuvântului“ l-a avut tot în cadrul ASE, dar ca preparator universitar, unde timp de doi ani a predat teorie economică, a început să facă cercetare și a contribuit la apariția unor manuale. Pentru un tânăr la început de drum are următoarele sfaturi: „Să fie curios – să asculte mai mult decât să vorbească, ambițios – să-și creeze propriile șanse – și să facă orice job cu plăcere!”
Printre realizările lui Adrian Lăcătuș se numără optimizarea proceselor de distribuție în România și conducerea planurilor de sales capability pentru regiunea MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord). Anterior venirii la PepsiCo, Adrian Lăcătuș a lucrat la Mars, Wrigley și Heidi Chocolate. El deține un master în economie de la Academia de Studii Economice din București.