100 Cele mai puternice femei din business. Diana Țarfulea, Sr Director of Engineering, Adobe România
MOTTO: „Dacă vrei să construiești un vapor, nu începe prina-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori și alte materiale. Învață-i întăi să tânjeascădupă marea îndepărtată, nesfârșită.“- Antoine de Saint Exupery BIO Diana Țarfulea spune că este concentrată pe transformarea ideilor…
MOTTO: „Dacă vrei să construiești un vapor, nu începe prina-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori și alte materiale. Învață-i întăi să tânjeascădupă marea îndepărtată, nesfârșită.“- Antoine de Saint Exupery
BIO
Diana Țarfulea spune că este concentrată pe transformarea ideilor în realitate, dezvoltarea unor strategii eficiente, cultivarea unor culturi organizaționale sănătoase, recrutarea celor mai buni oameni și încurajarea lor să scrie cod și să creeze produse pe care clienții le adoră. Inițiativele pe care le coordonează acoperă multiple sectoare, geografii și culturi, oferind soluții la scară largă, cu un impact semnificativ asupra veniturilor și integrează tehnologii precum Multi Cloud, Big Data, ML sau GenAI.
VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAȚIE
Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board?
O țintă (target) de darts. Este probabil inspirată și de unul din produsele la care lucrez de câțiva ani, Adobe Target, dar are legătură și cu practica de a-mi seta obiective și a le urmări în mod focusat.
Care sunt cele mai importante obiective pentru următorii cinci ani?
Obiectivul de business este ca, împreună cu echipele pe care le coordonez, să scalăm încă un produs până la un nivel de venit de nouă cifre ($). Pe plan personal, îmi propun să creez un pic mai mult spațiu pentru experiențe noi, călătorii și pentru câteva cauze sociale care mă preocupă.
Ce te motivează să contini drumul spre excelență?
Convingerea că ceea ce fac aduce valoare și creează impact pozitiv în viața cuiva. Principiul după care mă ghidez este ca în orice aleg să fac, să pun suflet și să fac cât pot eu de bine la acel moment.
LEADERSHIP & CARIERĂ
Cum folosești influența și leadershipul pentru a genera impact social?
Susținerea fetelor și femeilor în tehnologie este una din cauzele în care mă implic cu acțiuni concrete de mulți ani.
Cum integrezi valorile personale în modul în stilul de conducere?
Cred că valorile personale se reflectă în comportamentul fiecăruia dintre noi. În cazul meu, două dintre valorile care îmi influențează stilul de leadership sunt corectitudinea și loialitatea.
HOBBY-URI & INSPIRAȚIE PERSONALĂ
Ce hobby-uri sau activități te ajută să te relaxezi?
Aproape zilnic – lectura. O altă activitate care mă încarcă cu energie este antrenamentul fizic, pe care îl practic regulat.
Dacă ai putea explora o nouă abilitate ce ai alege?
Aș alege abilitatea de a adopta mai des o atitudine de tipul „Why so serious?” – adică de a trata implicit multe lucruri într-un mod mai relaxat, dându-le mai puțină importanță.
Ce loc din lume te inspiră?
Locul care mă inspiră și mă încarcă cel mai mult cu energie este casa părintească. O destinație externă la care visez de mult timp este China, iar în vara aceasta, în iulie, voi merge acolo.