100 Cei mai admirați CEO din România - Javier Garcia del Valle, Happy Tour: „În istoria unei companii, momentele tensionate vor fi multe. Nu există altfel.”
Javier Garcia del Valle a fost în varii poziții de top management din industria turismului, inclusiv pe piețe internaționale din SUA, Europa și China. Din 2009, Javier este la conducerea Happy Tour, deținută până anul trecut de GED Capital, când…
Javier Garcia del Valle a fost în varii poziții de top management din industria turismului, inclusiv pe piețe internaționale din SUA, Europa și China. Din 2009, Javier este la conducerea Happy Tour, deținută până anul trecut de GED Capital, când a efectuat un management buy out și a preluat businessul. Concluzia sa după trei decenii de experiență ca lider? Momentele tensionate nu lipsesc din niciun business.
1. Care este calitatea indispensabilă pentru un lider din mediul de afaceri?
Ar fi multe, nu știu dacă m-aș putea limita doar la una. Totuși, aș zice ca perseverența/reziliența este foarte importantă. Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce și dacă la primul impediment renunți, nu ai cum să mergi mai departe, să crești, să te dezvolți dacă te împotmolești la primul hop. Și hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reușim să le depășim și să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun. Și acesta este doar un exemplu. În istoria unei companii, momentele tensionate vor fi multe. Nu există altfel.
2. Dar care sunt calitățile specifice liderilor din România?
Perseverența, reziliența, cum spuneam mai sus, viziunea, adaptabilitatea la schimbări, flexibilitate, sinceritate, și nu în ultimul rând, creativitate și puțină nebunie (nebunie bună).
3. Care sunt cele mai mari defecte ale liderilor prezentului în România?
În fiecare lider bun sunt și părți negative, dar unul bun va putea să le recunoască și va încerca să le îmbunătățească.
4. Brand personal vs. brandul companiei ‒ ce este mai important pentru un lider din business și de ce?
Ambele sunt la fel de importante. Un lider poate atrage business și poate susține brandul companiei. Este asociat cu compania și odată ce el dispare din peisaj, oricare ar fi motivul, compania poate fi afectată. Cred că brandul personal se aplică foarte mult la companiile locale, unde antreprenorul este de cele mai multe ori asociat cu firma pe care a inființat-o. Antreprenorul, liderul, aduce și menține businessul. Pe de altă, în cazul multinaționalelor, companiilor vechi pe piață, care au lideri cu mandate de timp limitate, brandul de companie e cel care dă valoare adăugată businessului și cu cât businessul este mai mare, cu atât brandul atârnă mai mult greu balanța.
5. Sunteți prezent activ pe rețelele de socializare sau preferați discreția în termeni de vizibilitate? De ce ?
Sunt prezent, teoretic, pe toate rețelele de socializare. Practic, sunt activ mai mult pe LinkedIn, pentru că mă identific mai bine cu publicul de acolo. Nu sunt genul care postează zi de zi, face poze la orice moment, de aceea am o prezență mai limitată pe Instagram sau Facebook.
6. Ce credeți că îi face pe angajați fericiți și cum v-ați propus să atingeți acest obiectiv, al fericirii colegilor?
Dacă până înainte de pandemie, cei mai mulți angajați erau fericiți datorită salariilor, bonusurilor etc. acum lucrurile s-au mai schimbat. Oamenii au nevoie să se simtă apreciați, să fie încurajați să se dezvolte, să fie prioritari pentru companie. Un mediu de lucru plăcut, o echipă solidă, traininguri, mod de lucru hibrid sunt doar câteva din lucrurile care contează foarte mult pentru angajatul din ziua de azi. Noi ne-am adaptat strategia de HR la aceste lucruri.
7. Dar ce vă aduce dvs. fericirea la locul de muncă ?
Echipa. Mă bucur să văd că avem o echipa puternică. Am pierdut oameni importanți din cauza pandemiei, și încă le simt lipsa, dar am reușit să păstrăm foarte mulți oameni buni, vechi, și am reușit să întregim echipa, inclusiv cu oameni tineri, dar foarte profesioniști.