Zi neagră pentru bancherii de pe Wall Street: a fost publicată legea care ar putea interzice tranzacțiile ce le aduc bonusuri de milioane de dolari
Autoritățile americane au publicat pentru dezbatere legea Volker, prin care intenționează să restricționeze băncile de pe Wall Street să tranzacționeze pentru a obține câștiguri pentru ele însele, urmând să genereze una dintre cele mai dure campanii de lobby din partea băncilor, scrie agenția de presă Thomson Reuters.
Americanii își vor putea spune părerea cu privire la această lege până pe 13 ianuarie 2012. Perioada este mai lungă decât era așteptat și ar putea crește presiunea asupra autorităților privind modificarea unor articole ale legii. Banca centrală americană consideră însă că guvernului îi va fi greu să identifice tranzacțiile în nume propriu pe care le fac băncile și care vor fi interzise de lege. “A trage o linie între ce este interzis și ce este permis implică de multe ori diferențe subtile care sunt greu de descris pe larg în legislație și greu de evaluat în practivă”, conform Fed. Legea Volker, numită astfel după fostul președinte al Fed Paul Volker, intenționează să împiedice repetarea unei crize financiare precum cea din 2007-2009.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro