Home Actualitate ZF Ecosistemul Marketplace. Vitalie Moșn...
Actualitate

ZF Ecosistemul Marketplace. Vitalie Moșnoi, fondator al Doma-Clean: Businessul a crescut cu 20% în 2021, depășind 1,5 mil. euro

Compania Doma-Clean, care importă și comercializează, prin parteneri, produse din Germania - precum produse de curățenie, dispozitive medicale, vopsele pentru haine, dezinfectanți, coloranți alimentari și soluții de protecție a încălțămintei și hainelor -, a înregistrat afaceri de peste 1,5 milioane de euro la finalul anului trecut, în creștere cu 20% față de anul precedent, în urma creșterii acc…

ZF Ecosistemul Marketplace. Vitalie Moșnoi, fondator al Doma-Clean: Businessul a crescut cu 20% în 2021, depășind 1,5 mil. euro
ZF Ecosistemul Marketplace. Vitalie Moșnoi, fondator al Doma-Clean: Businessul a crescut cu 20% în 2021, depășind 1,5 mil. euro · Foto: Business Magazin

„Comenzile online reprezintă aproximativ 15-20% din total, iar eMAG Marketplace generează până la 35% din vânzările online.“

Compania Doma-Clean, care importă și comercializează, prin parteneri, produse din Germania – precum produse de curățenie, dispozitive medicale, vopsele pentru haine, dezinfectanți, coloranți alimentari și soluții de protecție a încălțămintei și hainelor -, a înregistrat afaceri de peste 1,5 milioane de euro la finalul anului trecut, în creștere cu 20% față de anul precedent, în urma creșterii accelerate a comenzilor online, pe fondul pandemiei.

„Sperăm ca anul acesta să se mențină creșterea înregistrată anul trecut, dar important este să creștem sănătos. Odată cu pandemia, practic din 2020, a crescut foarte mult numărul de comenzi față de 2019, cu mai bine de 100%. Practic, pe noi ne-a ajutat pandemia în sensul că oamenii fiind acasă și stând acasă au avut diferite nevoi și s-au obișnuit să comande online. Chiar și în perioadele în care s-au mai relaxat restricțiile numărul comenzilor nu a scăzut“, a spus în cadrul emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace Vitalie Moșnoi, fondator al Doma-Clean.

El a adăugat că în ultimii ani consumatorii s-au îndreptat spre produsele din gama bio sau cele care nu au impact negativ asupra mediului înconjurător.

„Foarte mulți au pus accent pe produsele din gama bio. De asemenea, stând în case, oamenii au început să fie creativi și au căutat și vopsele pentru haine. Și am observat că foarte multă lume a început să își vopsească și să își personalizeze hainele și cred că cea mai mare creștere a fost în această zonă. Apoi au mai fost dezinfectanții, dar în general lumea a căutat mai mult produse prietenoase cu mediul.“

Compania Doma-Clean a fost fondată în 2013, iar în prezent este activă atât în mediul fizic (distribuind produsele spre comercializare în marile lanțuri de retail, farmacii și alte magazine), cât și în mediul online cu site propriu și pe platforma eMAG Marketplace.

„Noi am început o colaborarea cu eMAG în 2014 și consider că ne-a ajutat foarte mult, mai ales să ne promovăm produsele și să ne cunoască lumea. Din totalul de vânzări, partea de online reprezintă aproximativ 15-20%, iar eMAG Marketplace generează până la 35% din vânzările online. Site-ul propriu are un procent mai mic pentru că am pus accentul mai puțin pe acest canal de vânzare. Scopul este de a vinde cât mai mult prin intermediul partenerilor.“

În urma contextului pandemic, vânzările pe platforma eMAG Marketplace au înregistrat o creștere de peste 100%.

În cadrul companiei lucreaz în prezent opt persoane, după ce anul trecut compania a făcut angajări. „Multe dintre serviciile pe care le avem sunt externalizate, precum partea de contabilitatea, partea juridică sau partea de promovare, de transport. Am angajat anul trecut oameni pentru a se ocupa de partea de comenzi, deoarece numărul acestora a crescut rapid și am avut nevoie să suplimentăm forța de muncă“, a mai spus Vitalie Moșnoi.

În prezent, compania distribuie și comercializează produsele importate din Germania pe piața din România și urmează să își extindă activitatea și pe piața din Republica Moldova. De asemenea, depozitul companiei se află în Voluntari, lângă București, iar livrarea comenzilor către clienți are loc prin două companii de curierat.

În continuare, reprezentantul companiei Dom-Clean are în plan dezvoltarea portofoliului de produse prin atragerea de noi parteneri din Germania.

„Recent am semnat un contract cu un nou partener, o companie mare din Germania, prin care vom lansa noi produse pe piața națională. Iar în luna martie urmează să mai semnăm câteva contracte cu noi parteneri“, a menționat Vitalie Moșnoi. Alexandra Cepăreanu

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună