ZF Bankers Summit 2013 - Președintele CEC Bank: Creditarea populației prezintă riscuri mari. Cei care apelează acum au situații disperate
Creditarea populației prezintă riscuri înalte în acest moment, întrucât cererea de finanțare vine din partea populației care a ajuns în situații disperate, a declarat președintele CEC Bank, Radu Ghețea, care a precizat că instituția pe care o conduce se va concentra pe creditarea companiilor.
“Considerăm că în acest moment creditarea persoanelor fizice prezintă riscuri destul de mari pentru că există încă o instabilitate în ceea ce privește siguranța locului de muncă de mâine. Cei care apelează acum, majoritatea sunt cei care au ajuns la situații disperate. (…) Ca bancă a statului trebuie să ne uităm și la ce vrea acționarul. Statul a venit cu diverse proiecte”, a spus Ghețea, la ZF Bankers Summit 2013.
Președintele CEC a arătat că strategia băncii este concentrarea pe persoane juridice, în special întreprinderi mici și mijlocii, agricultură și administrații publice locale.
Pe de altă parte, Ghețea nu crede că în perioada următoare se va vedea o schimbare dramatică a ponderii creditelor în valută în segmentul de companii, finanțările în euro fiind preferate de acești clienți.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro