Zece ani de carieră în Africa. „Cel mai greu lucru era că eram femeie, tânără, și albă“

În Asia – Filipine, în America Centrală – Haiti, în Europa – Grecia, România, Albania, Serbia, Moldova. În Africa – Ghana, Kenya, Tanzania, Uganda, Rwanda, Africa de Sud, Mozambic, Zambia, Malawi, Republica Democrată Congo. Nu, nu sunt destinații de vacanță, ci locurile în care a lucrat până acum Diana Cazacu, care s-a stabilit în Olanda și a înființat de mai bine de doi ani o firmă de consultanță în domeniul microfinanțării, AdVision Finance. După un asemenea traseu în carieră, alegerea țării lalelelor și a morilor de vânt pare puțin surprinzătoare, dar nu neapărat o decizie grea. „Închizi ochii și pui degetul pe hartă“, glumește Diana Cazacu, care adaugă însă că decizia de a părăsi, cel puțin pentru moment, continentul negru se leagă de faptul că a hotărât, împreună cu soțul său, să ofere copilului lor o bază de educație europeană. Africa nu este doar continentul în care Diana Cazacu și-a construit o carieră solidă, ci și locul în care a trăit mai bine de zece ani; în Malawi l-a cunoscut pe soțul său, iar copilul s-a născut în Kenya, unde au stat câțiva ani înainte de a se muta în Mozambic și, mai apoi, în Olanda.

Cum a ajuns însă o absolventă de Relații Economice Internaționale să lucreze în atâtea țări africane? Pe scurt, cariera ei a început într-o firmă românească, Logimax, apoi, povestește ea, s-a îndrăgostit de microfinanțare, în Africa de Sud, și firma americană Opportunity International a angajat-o pentru a face parte din echipa care demara activitățile bancare pe continentul negru.

Spusă mai pe larg, la o discuție de mai bine de două ore pe terasa unei cafenele din Capitală, povestea începe chiar din vremea facultății, când a lucrat vreme de trei ani la RAO, ca asistentă personală a proprietarilor firmei, Ovidiu și Anca Enculescu. La absolvirea facultății a fost angajată la Logimax, o companie cu activități în asamblarea calculatoarelor și care dorea să se extindă în domeniul de software bancar. În 1998, fondatorul companiei a angajat-o pe Diana Cazacu spunându-i că vrea să înființeze un nou departament în cadrul firmei, deși, povestește ea, nu avea cunoștințe despre domeniul bancar. Firma a comandat de pe Amazon 30 de cărți, toate în engleză, și avea 30 de zile ca să le citească (i-a luat trei luni) și să învețe softul unei companii elvețiene, Temenos, cu care Logimax încheiase un parteneriat. „Mi-am dat demisia de vreo cinci ori în trei luni. Eram singură, nu era nimeni care să mă învețe nimic. Dar am intrat în legătură cu Temenos și oamenii de-acolo m-au ajutat să înțeleg softul.“ În mai puțin de doi ani de la angajarea la Logimax, a format o echipă cu 15 analiști și programatori pentru implementarea de software bancar în trei bănci din România și Moldova. Departamentul s-a dezvoltat atât de mult, încât divizia de hardware a fost desființată și firma s-a reprofilat pe furnizare de servicii de software bancar. În 2002, compania elvețiană Temenos, unul dintre cei mai importanți furnizori de software bancar a preluat Logimax.

CAPE TOWN ȘI MICROFINANȚAREA.

Până la plecarea de la Logimax, Diana Cazacu a avut ocazia să intre în contact cu domeniul microfinanțării, foarte diferit de piața bancară la acel moment. „Acum se cam întrepătrund, adică instituțiile de microfinanțare primesc licențe să opereze ca bănci peste tot în lume, și băncile fac downscale. Pe atunci erau domenii cu metodologii și tehnologii diferite. Piața de microfinanțare este mult mai mare decât cea bancară. E aproape nelimitată. Serviciile de software pe piața de microfinanțare constituiau de pe atunci o foarte bună idee de afaceri“. A plecat la un training, pentru softurile de microfinanțare ale Temenos, în Africa de Sud, în ianuarie 2000; trainingul a durat trei săptămâni și avea loc în Cape Town, „unde era frumos, o locație perfectă să te îndrăgostești de Africa. În plus, m-am îndrăgostit de microfinanțare“.

A cunoscut acolo un domn care lucra de vreo 30 de ani în domeniu, era foarte pasionat, canadian care locuia în Africa de Sud. Povestește că din discuțiile cu el și-a dat seama că prin munca sa nu făcea nicio diferență în lume, cariera pe care începuse să o construiască o conducea către domeniul bancar, iar partea comercială nu o tenta prea tare. „În momentul în care am descoperit microfinanțarea am înțeles că pot să îmbin abilitățile pe partea operațională în domeniul bancar cu ideea de a ajuta niște oameni. Este vorba de credite foarte mici, de 100 dolari, acordate unor oameni foarte săraci. Am vizitat foarte mulți clienți și am văzut care este impactul microfinanțării, cât de mult îi «ridică» pe oameni.“ Își amintește că a vizitat o femeie care avea șase copii și luase trei credite de la un ONG; înainte să obțină finanțare, vindea pâine în pungi, dar o cumpăra din alte părți, iar după al treilea credit avea cuptorul ei, făcea singură pâine și avea trei copii din șase la școală – înainte nu-și permitea să-i țină la școală, pentru că în Africa nu există învățământ gratuit. „Mi-am dat seama că în acest domeniu pot să fac ceea ce îmi place și să am un scop în viață. Am întâlnit oameni care m-au judecat, întrebând de ce nu am făcut aceste lucruri în România, dar aceasta a fost oportunitatea pe care am întâlnit-o și am luat-o.“ Iar la training, pentru că știa bine sistemul, a devenit trainer în prima săptămână, „m-au scos de la bancă în față“; și tot acolo a cunoscut reprezentanți ai Opportunity International, organizație cu activități în domeniul microfinanțării în 27 de țări.