Warren Buffett, oracolul din Omaha: Nu trebuie să fii expert ca să faci bani la bursă
În 1977, Warren Buffett a trimis pentru prima oară o scrisoare deschisă către acționarii Berkshire Hathaway. Buffett nota o serie de previziuni pentru anii următori și prezenta strategia companiei; a continuat an de an cu această practică, iar faptul că cele mai multe dintre previziunile sale s-au adeverit i-a adus numele de „Oracolul din Omaha„. În fiecare an, la începutul lunii martie, district…
ESENȚA SCRISORII DE ANUL ACESTA ESTE UN SFAT ACORDAT DE BUFFETT CELOR CARE SE TEM SĂ INVESTEASCĂ ÎN ACȚIUNI: „Investitorul care nu știe prea multe despre investiții, care își ține portofoliul diversificat și costurile la minimum are șanse foarte mari să obțină profit. Investitorul care este realist asupra lipsurilor sale va obține probabil, pe termen lung, rezultate mai bune decât investitorul experimentat care scapă din vedere greșelile făcute.„
Warren Buffett sfătuiește investitorii să își plaseze banii în fonduri mutuale de investiții; el consideră că rezultatele pe termen lung, în cazul unei asemenea investiții, vor fi mai bune decât cele obținute prin tranzacționarea activă. Un studiu al Financial Analysts Journal îi dă dreptate lui Buffett: pe o perioadă de 40 de ani, un investitor pasiv va obține anual un profit mediu de 6,6% din suma investită, pe când unul activ doar 3,9%.
ESPRE BITCOIN, UCRAINA ȘI COCA-COLA. Warren Buffett a vorbit, în cadrul unui interviu recent acordat CNBC, despre Bitcoin, dezvăluind că nu ar investi bani în moneda virtuală. „Nu este o monedă, nu îndeplinește condițiile pentru a fi. Nu aș fi surprins dacă ar dispărea în 10-20 de ani.
Este un lucru extrem de speculativ, iar oamenii o cumpără și o vând sperând că valoarea va crește sau va scade; este același lucru care se făcea cu bulbii de lalea cu mult timp în urmă.„ Referindu-se la conflictul din Ucraina și tensiunile din zonă, Buffett a declarat că ar cumpăra acțiuni indiferent de relațiile diplomatice dintre state. „Dacă mi-ai spune că începe războiul, aș continua să investesc în bursă. Singurul lucru de care putem fi siguri este faptul că, dacă vom intra într-un război major, valoarea banilor va scădea.
Asta s-a întâmplat în timpul fiecărui război de până acum. Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să ții banii în casă.„ Miliardarul american a precizat că în timpul celui de-al doilea război mondial bursa din Statele Unite a crescut.
Întrebat dacă se teme referitor la viitorul Coca-Cola, una din cele mai mari companii din portofoliul Berkshire Hathaway, Buffett a replicat cu următoarele statistici: „3% din toate lichidele pe care oamenii le beau sunt produse Coca-Cola. Asta înseamnă 3% din lichidele consumate de
7 miliarde de oameni. Deci nu, nu sunt îngrijorat. Coca-Cola este o afacere foarte bună„.
Deși acțiunile Berkshire Hathaway au crescut cu 18,2% în 2013, a fost unul dintre puținii ani în care compania a performat sub evoluția indicelui S&P 500. Buffett consideră că Berkshire poate avea o evoluție mai bună decât S&P atunci când piața este în scădere sau într-o foarte ușoară creștere. În restul anilor, doar valoarea intrinsecă a acțiunilor va crește. În cei 49 de ani de când miliardarul a preluat conducerea companiei, valoarea afacerii a crescut cu aproape 20% pe an.