„Vulturii” de la Elliott Management, cel mai mare acționar la Fondul Proprietatea, cumpără cea mai mare rețea de librării din Statele Unite, Barnes&Noble
Elliott Management, fondul de investiții care vânează companii subevaluate sau aflate în dificultate, este aproape de a prelua una dintre cele mai vechi rețele de librării din Statele Unite ale Americii, Barnes & Noble, pentru 683 de milioane de dolari, anunță Wall Street Journal, citat de CNBC.
Acțiunile Barnes & Noble au crescut rapid pe burse cu 24%.
Negocierile sunt încă în curs de desfășurare, fiind și alte companii implicate în ofertă, iar șansele de a se executa dealul nu sunt sută la sută.
Barnes & Noble se află de mai mulți ani sub presiunea Amazon, având înainte de anunțul știrii o capitalizare de piață de 336 milioane de dolari, în scădere cu 25% în ultimul an.
Rețeaua include 600 de librării în Statele Unite. Compania are venituri de circa 1,2 miliarde de dolari și o EBITDA (profit înainte de amortizări, taxe și depreciere) în valoare de 170 de milioane de dolari pe an.