Home Actualitate VULCANUL Fuego din Guatemala, cea mai vi...
Actualitate

VULCANUL Fuego din Guatemala, cea mai violentă erupție din ultimii 40 de ani: Cel puțin 25 de persoane au murit, iar sute au fost rănite

Cel puțin 25 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite, duminică, după erupția vulcanul Fuego din Guatemala, cea mai violentă din ultimii 40 de ani, anunță oficialii locali, care au confirmat că printre victime sunt mai mulți copii.

VULCANUL Fuego din Guatemala, cea mai violentă erupție din ultimii 40 de ani: Cel puțin 25 de persoane au murit, iar sute au fost rănite
VULCANUL Fuego din Guatemala, cea mai violentă erupție din ultimii 40 de ani: Cel puțin 25 de persoane au murit, iar sute au fost rănite · Foto: Business Magazin

Vulcanul, situat la aproximativ 40 Km sud-vest de capitala Ciudad de Guatemala, a revărsat o cantitate uriașă de lavă și cenușă, aruncând în aer bolovani de mari dimensiuni. Potrivit experților, această erupție este cea mai mare din 1974, relatează BBC.

Agenția Națională pentru Managementul Dezastrelor (Conred) a anunțat că un râu de lavă a lovit satul El Rodeo și a distrus totul în cale, în case fiind surprinși oameni care au ars de vii.

În Capitala Guatemalei, aeroportul La Aurora a fost închis din cauza cenușii.

Jimmy Morales, președintele Guatemalei, a declarat stare de urgență în regiunea afectată, autoritățile avertizând că erupția rămâne în continuare un pericol și ar putea provoca fluxuri piroclastice și alunecări de teren. Cele mai afectate regiuni sunt Chimaltenango, Escuintla și Sacatepequez.

“Ar putea fi devastate cel puțin trei regiuni”, a anunțat Jimmy Morales

Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună