Vreți să renunțați la muncă și să vă mutați în PARADIS? Care sunt locurile din lume cu servicii excelente și atât de ieftine încât nici nu trebuie să muncești
Visați să renunțați la locul de muncă, lăsând totul și mutându-vă în paradis? Potrivit unui articol publicat de forbes.com, acest vis ar putea deveni realitate.
Publicația internațională a publicat un clasament al celor mai frumoase și mai ieftine locuri în care se poate trăi, potrivit World’s Best Place to Retire in 2019 (Cele mai bune locuri în care să te pensionezi, 2019). Editorii acestui studiu au realizat clasamentul bazându-se pe 13 categorii, incluzând costul vieții, clima, sănătatea și altele. Anul acesta, au inclus o nouă categorie: oportunitățile pe care le oferă aceste locuri.
„Am adăugat această categorie fiindcă știm că multe persoane sunt interesate să lucreze de la distanță sau să înceapă să facă ceva nou la pensie”, spune Jennifer Stevens, care a condus realizarea studiului. „Așadar, considerăm că puterea economiei, gradul de dezvoltare a tehnologiei de conectare la internet precum și deschiderea autorităților locale față de micile afaceri au fost luate în calcul”, spune Stevens.
Așadar, care sunt primele 10 țări din clasament?
1. Panama: aici soarele strălucește, se ajunge ușor, moneda folosită este dolarul american, îngrijirea medicală este de calitate și la prețuri modeste, infrastructura este foarte bună – iar conectivitatea la internet este bună. Totodată, țara vrea să îi atragă pe străini cu reduceri de taxe și alte stimulente.Un cuplu poate să plănuiască un buget lunar cuprins între 1.765 de dolari și 2.890 de dolari în Panama City și mai puțin oriunde altundeva; o persoană singură ar putea ajunge la 20-30% din acest buget.
2. Costa Rica: nu este de mirare că țara cu mottoul național „Pura Vida” se plasează pe locul doi în acest clasament internațional – aici viața se trăiește mai ales în aer liber, iar oamenii pescuiesc, joacă golf, fac surf, drumeții, scufundări și practică yoga. Aici există și o comunitate înfloritoare de expați, iar datorită stilului de viață sănătos, oamenii spun că pierd greutate fără să se străduiască.
Costurile de viață lunare pentru o persoană sunt cuprinse aici între 1.585 de dolari și 2.960 de dolari. Un cuplu poate să trăiască aici confortabil cu 2.500 de dolari pe lună (sau mai puțin). La un restaurant local poți să te saturi cu 4-5 dolari, iar o menajeră poate să îți asigure curățenia lunară cu doar 50 de dolari.
3. Mexic: chiar dacă majoritatea asociază Mexicul cu o vacanță la plajă, sunt mult mai multe lucruri de descoperit aici – cum ar fi bogația culturală, Mexicul găzduind o scenă artistică fantastică. Bugetul lunar alocat traiulului se plasează aici între 1.500 și 2.250 de dolari pe lună, în timp ce un cuplu poate trăi cu între 1.500 și 3.000 de dolari pe lună.
4. Ecuador: are un farmec care pare desprins din anii 1950. Rezidenții de aici sunt prietenoși, serviciile sunt excelente, iar orașe precum Quito și Quenca sunt foarte moderne. În plus, climatul din Ecuador nu poate fi întrecut de al niciunei alte țări.
Bugetul lunar pentru o persoană se plasează aici între 1.170 de dolari și 1.275 de dolari în fiecare lună, iar un cuplu se poate bucura de calitatea vieții de aici cu 1.620 de dolari pe lună.
5. Malaysia: fostă colonie britanică, limba neoficială de aici este engleza, ceea ce face să fie mult mai ușor ca expații să se acomodeze aici. Un alt plus este adus de prețurile chiriilor, care se plasează la un sfert față de cât plătesc locuitorii Statelor Unite. Bugetul lunar al unei persoane ajunge la între 1.000 și 1.500 de dolari, în timp ce un cuplu poate să trăiască – chiar în condiții de lux – cu 1.500 – 2.500 de dolari pe lună.
6. Columbia: după ce trecutul tumultuos a devenit istorie, Columbia s-a transformat într-un rai pentru expați. Viața mai ușoară, primirea călduroasă a populației și costul mic al vieții sunt doar câteva dintre lucrurile care îi atrag aici pe străini.
Bugetul lunar pentru o persoană se plasează în Medellin la între 1.200 și 1.600 de dolari, iar un cuplu care își dorește să trăiască în cel mai frumos cartier al orașului ajunge să cheltuie 2.191 de dolari.
7. Portugalia: viața cotidiană aici are un ritm lent, localnicii sunt extrem de primitori, iar sistemul de sănătate este bun. Bugetul lunar pentru o persoană singură ajunge aici la 2.034 de dolari în orașul Mafra și puțin mai mult în Lisabona. Un cuplu poate să trăiască confortabil cu aproximativ 2.500 de dolari pe lună.
8. Peru: în afară de Machu Picchu, oferă kilometri de plaje, bucătării delicioase și câteva dintre cele mai scăzute prețuri din lume pentru o viață de calitate. O persoană singură poate să ajungă să trăiască bine în Peru cu doar 1.146 de dolari pe lună, iar un buget apropiat de 2.000 de dolari în Lima asigură suficiente resurse pentru mese în oraș și alte lucruri pe care le oferă orașul. Un cuplu poate să trăiască foarte bine aici cu mai puțin de 2.000 de dolari. Prețul chiriilor pornește de la 150 de dolari, iar un prânz cu trei feluri de mâncare și o băutură are un preț care pornește de la 2,50 dolari.
9. Thailanda: este un loc în care nu poți să te plictisești, oferă comunități la plajă, orașe mari, agitate, orașe universitare pline cu lucruri ce pot fi făcute aici. Localizarea permite explorarea cu ușurință a sudului Asiei. Prețul cheltuielilor pentru o persoană pornește aici de la 952 – 1.153 de dolari într-o lună. În Hua Hin, prețul chiriilor pornește de la 500 de dolari pentru o locuință în apropierea plajei.
10. Spania: este una dintre destinațiile de plajă preferate ale Europei – soarele strălucește, plajele sunt aurii, iar standardul de viață este ridicat, spun specialiștii care au realizat clasamentul. Oriunde în Spania, o persoană care alege să se mute singură ajunge să trăiască bine cu aproximativ 2.000 de dolari pe lună sau mai puțin. Un cuplu ajunge la un buget lunar de aproximativ 2.500 de dolari pe lună.