Vrei să investești la bursă și nu știi cum să începi? Vezi aici ce spun specialiștii în wealth management despre cum ar trebui să arate un portofoliu de investiții pregătit pentru anul 2026 VIDEO
Într-un context marcat de incertitudini economice, volatilitate și schimbări rapide în piețele financiare, specialiștii în wealth management atrag atenția că primul pas pentru un investitor nu este căutarea randamentelor spectaculoase, ci construcția unui portofoliu solid și bine echilibrat. Diversificarea și…
Într-un context marcat de incertitudini economice, volatilitate și schimbări rapide în piețele financiare, specialiștii în wealth management atrag atenția că primul pas pentru un investitor nu este căutarea randamentelor spectaculoase, ci construcția unui portofoliu solid și bine echilibrat. Diversificarea și stabilitatea devin elemente-cheie într-o strategie care trebuie să ofere protecție nu doar în fața unor evenimente extreme, ci și în fața riscurilor curente sau anticipate ale pieței, este de părere Monica Ionescu, CAIA – Executive Director, UBS Switzerland.
„Cel mai important este să îți construiești un portofoliu stabil, un portofoliu diversificat, pentru că sunt foarte multe incertitudini. Singurul lucru ce poți să faci pentru portofoliu este să-ți faci un portofoliu stabil, în care să ai și protecție pentru nu neapărat pentru un „black swan”, dar pur și simplu pentru contextul actual sau cel care se care va veni” a explicat Monica Ionescu la emisiunea de business ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.
În același timp, abordarea prudentă nu înseamnă evitarea completă a riscului, ci o alocare atentă între diferite clase de active. Expunerea pe acțiuni rămâne relevantă, iar obligațiunile și alte instrumente pot completa un portofoliu atunci când sunt alese cu atenție, în funcție de calitate și maturitate. Noile tehnologii și inovația sunt, de asemenea, zone urmărite de investitori, însă recomandarea specialiștilor este ca orice decizie să fie fundamentată și adaptată profilului fiecărui investitor, potrivit Monicăi Ionescu.
„Trebuie să ai expunere și pe piața de acțiuni, nu este o bulă așa cum se vehiculează. În continuare obligațiunile sunt interesante, dar trebuie selectate obligațiuni de calitate cu maturitate de 4-7 ani, comodities iarăși sunt interesante, dar ideea e să fie cu alese cu atenție. Zona de AI și inovație este recomandată” a mai spus Monica Ionescu.