Home Actualitate Vosganian și Sârbu au avut un schimb de...
Actualitate

Vosganian și Sârbu au avut un schimb de replici în Senat pe marginea dosarului DIICOT "gaze ieftine"

Fostul ministru al Economiei, senatorul PNL Varujan Vosganian, și fostul ministru al Agriculturii, liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu, au avut miercuri în plenul Senatului un schimb de replici pe marginea dosarului DIICOT ”gaze ieftine” în care procurorii cer începerea urmăririi penale.

Cei doi foști miniștri s-au contrazis pe subiectul avizării și susținerii ordonanței de urgență în urma căreia Interagro a beneficiat de gaze ieftine de la Romgaz, pentru producția de îngrășăminte chimice.

Senatorii au dezbătut miercuri în plen solicitarea DIICOT de începere a urmăririi penale împotriva lui Vosganian, fost ministru al Economiei, care a inițiat actul normativ.

Vosganian i-a transmis lui Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii în 2009, că aceasta ar fi comunicat printr-o scrisoare adresată Ministerului Economiei că susține reducerea prețului la gaze pentru producătorii de îngrășăminte.

”La Ministerul Economiei există o scrisoare de a dumneavoastră în care se solicită susținerea pentru producția de îngrășăminte chimice. Dacă doriți eu v-o pun la dispoziție ca să vedeți și dumneavoastră că într-un fel sau altul ați fost și dumneavoastră parte a acestei uriașe conspirații de a susține 9000 de oameni în zone monoindustriale. Aveți timp până mâine să vă mai gândiți o dată și vă rog eu, eliberați-vă de teamă. Oameni ca noi care au albit în politică trebuie să dăm exemplu că suntem oameni curajoși”, i-a transmis Vosganian lui Sârbu.

Fostul ministru a cerut senatorilor să confrunte cele două referate ale DIICOT, cel din 2013 și cel din prezent, pentru a vedea faptul că nu sunt elemente noi care să-l incrimineze.

”Sunt singurul român care a fost propus la Premiul Nobel de mai multe asociații din străinătate. Eu nu am o biografie care e doar a mea, într-un anumit sens sunt util acestei țări și altfel decât lustruind clanțele Parchetului. Dacă sunt nevinovat să fiu lăsat în pace, dacă este legal ca o hotărâre a Senatului să fie definitivă (cea de respingere a începerii urmăririi penale din 2013, n.r.) și să se respecte votul acestor oameni trebuie să fim lăsați în pace. Nu suntem un pluton de recruți care să facem stânga împrejur la ordin. Dacă erau indicii noi apăreau până acum, au trecut 7 ani. De ce ne batem joc?”, a susținut Vosganian.

În replică, liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu a susținut că nu a transmis nicio scrisoare la Ministerul Economiei, solicitând ca Vosganian să o facă public documentul.

”Nu există nicio scrisoare, alt ministru a adresat-o, nu-i pronunț numele că nu e cazul. Sunt stenogramele pe care le-ați văzut și dumneavoastră în presă, când eram acuzat de unii dintre colegii noștri că nu vreau să semnez Ordonanța, pe care nu am semnat-o. Pentru un motiv simplu, nu că nu aș fi vrut să încurajez producția de îngrășăminte chimice românească, nu că nu aș fi vrut să ajut, știu bine ce situație era atunci cu grevele, cu 6000 de oameni, cu câți oameni rămâneau în stradă, nu, ci fiindcă am fost la Bruxelles și mi-a spus că e ajutor de stat, și că în niciun caz să nu fac acest gest, să semnez ordonanța (…) Nu am făcut parte la lucrul ăsta, când eu am ajuns la minister lucrurile erau mai întârziate”, a afirmat Sârbu.

Senatorul PSD a mai declarat că până la urmă Senatul nu decide vinovăția cuiva, ci se face o ”încuviințare”.

”În rest, instanța e cea care decide. Nu noi, până la urmă, nu noi am tot clamat statul de drept, justiția și celelalte. Acuma, sigur că dacă unii sau alții ajungem să ne lovim și de duritatea măsurilor pe care le are justiția, justiția nu-i mai bună, și vedem cazul de ieri, de alaltăieri. Vă cer, tot în aceeași idee să aduceți această scrisoare, dacă există, mâine, ca să nu rămână colegii cu ideea că am ceva de ascuns. E semnată de celălalt ministru, eu am venit după (…) Eu nici nu m-am mai referit acum la faptul că îngrășimintele respective au fost exportate și că nu au beneficiat, de fapt, agricultorii din România”, a mai afirmat Sârbu.

El a menționat că Tăriceanu i-a spus lui Vosganian în ședința de Guvern de la vremea respectivă: ”lasă vrăjeala că nu încurajezi tu exportul”.

Președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a afirmat că raportul asupra dosarului lui Vosganian a fost votat de majoritatea membrilor acestui for și nu a fost o opinie unanimă.

Referitor la solicitările unor senatori de a consulta dosarele transmise de DIICOT și referatul procurorilor, Boboc a arătat disponibilitatea de oferi posibilitatea studierii acestora.

”Până la mâine la vot ( votul din plenul Senatului asupra solicitării DIICOT, n.r.) la Comisia juridică toți cei care pot să verifice, să se uite, să-și facă o ideea în dosare, sunt invitați. Mâine vă promit că informez câți colegi au venit, colegi care astăzi fac teoria chibritului. Dar vă spun sincer că mâine am să vă informez și am să consemnez ca număr doar câți colegi au avut curiozitatea să vadă cu adevărat acele dosare”, a afirmat președintele Comisiei juridice.

El a menționat că nici Comisia juridică și nici plenul Senatului ”nu dă verdicte, nu dă descărcări de vinovăție sau de nevinovăție”.

”Teoria că printr-un vot în Senat, cu avizul sau fără a Comisiei juridice, ar închide acest subiect, e o teorie greșită. Faza în care se află astăzi acest dosar este o fază care nu se încheie, adică dacă urmărirea penală nu a început, ea nici nu încetează, decât după ce începe. Se află azi într-o altă stare”, a mai afirmat Boboc.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună