Home Actualitate Volksbank returnează clienților cu credi...
Actualitate

Volksbank returnează clienților cu credite în franci elvețieni o serie de comisoane și aplică reduceri la conversia împrumuturilor

Aproximativ 18.300 de persoane cu împrumuturi în franci elvețieni vor putea beneficia în perioada următoare de oferta Volksbank România care constă în returnări de comisioane și reduceri. Inițiativa aparține Băncii Transilvania, în calitate de acționar al Volksbank România. Oferta este valabilă în perioada 4 mai - 31 iulie, în peste 100 dintre sediile Volksbank din țară, iar lista cu acestea poat…

Volksbank returnează clienților cu credite în franci elvețieni o serie de comisoane și aplică reduceri la conversia împrumuturilor
Volksbank returnează clienților cu credite în franci elvețieni o serie de comisoane și aplică reduceri la conversia împrumuturilor · Foto: Business Magazin

Începând cu 4 mai clienții Volksbank România vor fi contactați telefonic și invitați la o întâlnire, la unul dintre sediile băncii ales de aceștia; vor avea prioritate clienții care, în ciuda greutăților generate de creșterea cursului CHF din ultimii ani, au rămas buni platnici. La întâlnire vor fi prezentate detaliile ofertei, și anume: totalul reducerilor; noul sold al creditului ca urmare a aplicării reducerilor; noua sumă lunară de plată; etapele care trebuie urmate pentru ca un client al Volksbank România să devină client al Băncii Transilvania. Clienții au la dispoziție o perioadă de minim 15 zile pentru a lua decizia de acceptare a conversiei; programarea pentru semnarea efectivă a documentelor se face după acceptarea ofertei.

Oferta prevede returnarea sumelor deja plătite de clienții cu credite în CHF, în contul comisionului de risc, prin diminuarea creditului în sold; o reducere de 22,5% pentru cei care acceptă conversia creditelor din franci elvețieni, aplicabilă la soldul creditului curent rezultat ca urmare a diminuării cu comisionul de risc/administrare plătit efectiv și nerecuperat de clienți până la data conversiei. Astfel, valoarea efectivă a reducerii totale diferă în funcție de situația fiecărui client în parte, ținându-se cont de soldul creditului, de sumele de plată scadente la care se face conversia, de eventuale restanțe și penalități sau de situațiile particulare în care comisionul de risc/administrare a fost deja recuperat de la Volksbank România de către clienți; conversia se va realiza la cursul BNR din data semnării documentației, în fața notarului public.

Până în data de 17 mai clienții cu credite în franci elvețieni beneficiază, pentru plata ratelor curente, de un curs înghețat la nivelul sfârșitului anului 2014.

Pentru clienții cu credite în lei și euro, începând cu 8 aprilie, nu se mai calculează și nici nu se percepe comision de risc/administrare. În plus, după finalizarea perioadei de valabilitate a ofertei de conversie a creditelor în CHF, dar până la sfârșitul anului 2015, va fi returnat comisionul de risc achitat și nerecuperat de clienții cu credite denominate în alte monede decât CHF din portofoliul existent al Volksbank, prin diminuarea corespunzătoare a soldului creditelor. Decizia Băncii Transilvania are efect pozitiv asupra a aproximativ 15.000 de clienți.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună