Vladimir Putin și Recep Erdogan au discutat despre cooperarea economică și despre situația din Siria
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat telefonic, sâmbătă, despre dezvoltarea cooperării economice și despre situația din Siria, a anunțat Kremlinul, relatează site-ul agenției Tass.
“În timpul unui schimb detaliat de opinii cu privire la problema siriană, cele două părți au oferit o evaluare încurajatoare a eforturilor comune în cadrul procesului de la Astana, care au putut fi observate în crearea zonelor de siguranță din Siria. Aceștia au discutat perspectivele celei de-a șaptea reuniuni pe tema Siriei, la Astana, la sfârșitul acestei luni și au menționat aspectele practice legate de o coordonare ulterioară a eforturilor de soluționare a situației din Siria”, potrivit serviciului de presă de la Moscova.
În urma discuțiilor din capitala Kazahstanului la 4 mai, Rusia, Turcia și Iran au semnat un acord pentru crearea unor zone de siguranță în în provincia siriană Idlib (nord-vest), în nordul orașului Homs, în Ghouta de Est și în sudul Siriei. Observatori din aceste state au rolul de a preveni confruntările între regimul sirian și forțele opoziției.
În același timp, Putin și Erdogan și-au exprimat satisfacția față de ritmul actual de dezvoltare a cooperării ruso-turce în diferite domenii și au stabilit să reia discuțiile în perioada următoare.
“Cei doi au subliniat implementarea cu succes a acordurilor convenite la summitul din 28 septembrie de la Ankara, inclusiv cele privind comerțul bilateral. În ansamblu, conversația a fost marcată de o atmosferă fructuoasă și de afaceri, vizând și extinderea cooperării privind agendele bilaterale și regionale”, se mai arată în comunicatul Kremlinului.
Volumul schimburilor comerciale între Turcia și Rusia a crescut cu 21,7 la sută în primele opt luni ale anului 2017, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.