Vlad Maria, broker TradeVille: Multe companii de la BVB se limitează la minimul necesar de raportare. Dacă nu comunici cu oamenii, oamenii nu o să te cunoască și nu o să investească în compania ta
Comunicarea slabă a companiilor listate cu investitorii de retail este una dintre problemele majore ale bursei de la București, într-un moment în care retailul are o cotă tot mai mare pe piața locală, a spus Vlad Maria, broker la TradeVille,…
Comunicarea slabă a companiilor listate cu investitorii de retail este una dintre problemele majore ale bursei de la București, într-un moment în care retailul are o cotă tot mai mare pe piața locală, a spus Vlad Maria, broker la TradeVille, la ZF Live.
“Sunt multe companii la care comunicarea lipsește, se limitează la minimul necesar de raportare pe BVB, practic la ședințele legale, dar mai departe de asta nu comunică cu investitorii”, a spus brokerul. “Și evident, dacă nu comunici cu oamenii, oamenii nu o să te cunoască și nu o să investească în compania ta, pentru că sunt business-uri care sunt mai greu de înțeles.”
Vlad Maria a dat exemplul OMV Petrom ca lider în acest capitol, adăugând că și Romgaz a făcut o treabă bună. Deficitul apare alte companii, unde lipsesc participările la evenimente, comunicatele, prezența în emisiuni și pe rețelele sociale, în special pe LinkedIn.
Schimbarea de structură a investitorilor face problema mai vizibilă. “Companiile mari din BET comunicau cu fonduri de pensii, cu investitori mari, dar acum și retailul trebuie să își primească partea de comunicare, pentru că retailul e din ce în ce mai important pe piața locală”, a spus el.
Efectul unei comunicări întârziate se vede în prețuri. “Uite cazul Premier Energy, care a raportat rezultate bune tot anul trecut, iar creșterea a venit abia anul ăsta. Deci este un delay în timpul în care ajunge informația la investitor, de când se publică acele rezultate”, a spus brokerul. El a menționat și mișcări bruște fără știri clare în piață, precum creșterea de circa 10% de săptămâna trecută la Cris-Tim sau una similară la Electro-Alfa.
Comparația cu piețele externe rămâne în defavoarea Bucureștiului. “E cale lungă până să ajungem la nivelul lor de comunicare și la standardele din Occident. Plus că acolo se mai întâmplă un lucru: educația financiară este la un nivel mult mai ridicat”, a spus Vlad Maria. “Acolo oamenii mai caută și ei informația. La noi în România, informația trebuie să ajungă la investitor mai ușor, pentru că nu foarte mulți își caută informații.”
Consecința, în opinia brokerului, este că banii investitorilor locali pleacă în afară. “Dacă ai mereu titluri despre Tesla și despre alte companii americane, lumea va investi în acele companii americane pe care le vede în presă.”
Responsabilitatea este împărțită, a spus el, între companii, brokeri și presă: “Dacă vrem să dezvoltăm piața de capital din România, toată lumea trebuie să își facă partea, pentru că nu am ajuns la nivelul de dezvoltare din Occident.”