VIZITA SURPRIZĂ pe care premierul Tudose a făcut-o înainte de CONFRUNTAREA DIRECTĂ cu Liviu Dragnea. Cu cine a făcut planul care răstoarnă raportul de putere în PSD
Românii așteaptă rezultate concrete de la guvernarea PSD-ALDE și este timpul ca acestea să înceapă să se vadă, a transmis președintele Klaus Iohannis după întâlnirea de la fabrica Ford din Craiova, acolo unde a discutat cu premierul Mihai Tudose despre demiterea unora dintre miniștrii din Cabinet. „Dacă e nevoie de o remaniere pentru așa ceva, atunci remaniere să fie", a spus șeful statului.
„Promisiuni am avut pana acum, toate guvernele au promis că vor rezolva aceste probleme. Aștept rezolvarea. (…) Eu am discutat cu premierul și mi-a prezentat opțiunile domniei sale, dar aceste lucruri nu le voi anunța eu, este treaba altora să facă aceste anunțuri. Eu cred că premierul e de bună credință și dorește să aibă o echipă performantă. Pe de altă parte, și românii și eu, la aproape un an de la câștigarea alegerilor, așteptăm ca PSD să vină cu rezultate tangibile pentru românie. Și dacă e nevoie de o remaniere pentru așa ceva, atunci remaniere să fie. Așteptăm cu mare interes rezultatele.
Orice criză politică are consecințe în primul rând negative. Se vede foarte limpede că în economie a a apărut o neliniște profundă, au fost anunțate noi și noi și noi măsuri în domeniul fiscal, este cazul să se liniștească lucrurile, să se reintre într-o zonă de predictibilitate, de stabilitate. Avem o creștere economică, ea se datorează, se știe, în bună măsură consumului care este posibil și datorat creșterilor salariale. Dar dacă vrem să avem în continuare o economie în creștere trebuie să trecem la măsuri sustenabile, care aduc stabilitate pe termen lung”, a spus Iohannis după evenimentul de la Craiova.
Șeful statului a fost întrebat ce se va întâmpla dacă se ajunge la demisia sau demiterea premierului Tudose și dacă, într-un astfel de scenariu, va ajunge la concluzia că PSD nu mai este capabil să asigure conducerea executivă, iar răspunsul său a fost că, dacă se ajunge la așa ceva, atunci se va gândi serios la acest aspect.
Cititi mai mutle pe mediafax.ro