Viorica Dăncilă, despre grațiere și amnistie: „Iohannis trebuie să-și asume decizia Curții Constituționale”
Președintele Klaus Iohannis trebuie să își asume decizia Curții Constituționale legată de amnisitie și grațiere, spune premierul Viorica Dăncilă. „Așteptăm motivarea Curții Constituționale pentru a lua o decizie, în forul statutar al partidului”, a afirmat prim-ministrul.
Prezentă la Ploiești, Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă grațierea și aministia vor mai fi subiecte discutate până la alegerile prezidențiale.
„Aici o să fac o remarcă. Acest subiect a fost adus în opinia publică, s-a făcut și un referendum, cred că domnul președinte Klaus Iohannis trebuie să-și asume decizia Curții Constituționale. N-am spus cum, eu cred că dânsul trebuie să fie primul care să vină și să dea o explicație legată de acest parcurs și de faptul că Curtea Constituțională a precizat acest lucru. Așteptăm motivarea Curții Constituționale pentru a lua o decizie iar decizia, ca de fiecare dată, o vom lua în forul statutar al partidului”, a afirmat Dăncilă.
CCR a respins, joi, inițiativele legislative ale PNL-USR și PSD-ALDE de revizuire a Constituției. Magistrații au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție, prevederi în inițiativele legislative depuse, depășește limitele de revizuire a Constituției.
Citiți mai mult pe mediafax.ro.