Viorel Ștefan (PSD): Acordul cu FMI, BM și CE este suspendat temporar, până se găsesc soluții
Președintele Comisiei de Buget-finanțe-bănci din Cameră, deputatul PSD Viorel Ștefan, a declarat, luni, că acordul cu FMI, BM și CE este suspendat temporar, până se găsesc soluții la nivel de experți la problemele care nu au fost armonizate.
“Această misiune (a FMI, n.r.) se va solda cu o notă a experților instituțiilor financiare care își vor prezenta punctul de vedere în clar în legătură cu ce trebuie făcut în aceste domenii, urmând ca la nivel de experți să se pregătească soluții care se vor armoniza în perioada următoare”, a spus Viorel Ștefan, după întrevederea dintre delegația FMI, BM și CE cu deputații membri ai Comisiei de Buget- finanțe-bănci.
“Altfel spus, acordul în sine rămâne în vigoare, iar faptul că nu se semnează o scrisoare de intenție înseamnă o suspendare temporară până când experții Guvernului cu experții instituțiilor internaționale se vor pune de acord asupra problemelor care nu au fost armonizate în interiorul acestei misiuni”, a adăugat Viorel Ștefan.
El a arătat că acordul rămâne în aceeași stare de suspendare de la jumătatea anului trecut, până se găsesc soluții.
Viorel Ștefan a mai arătat că reprezentanții instituțiilor internaționale solicită ca România să revină la graficul la care s-a anagajat în privința creșterii prețurilor la gazele naturale și care a fost suspendat la jumătatea anului trecut.
“De fapt este un angajament mai vechi, nu este o noutate ceea ce solicită reprezentanții instituțiilor internaționale: revenirea la graficul la care România s-a angajat mai demult și care a fost suspendat de la jumătatea anului trecut. Ori este o decizie care presupune expertize mai ample și ar fi fost incorect ca acum să se tranșeze aceste chestiuni doar din unicul interes de a avea o scrisoare de intenție”, a menționat deputatul PSD.
Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI și CE în actuala misiune de evaluare, cele două instituții cerând creșterea abruptă a prețului la gaze pentru populație și CET-uri din aprilie și restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara și Oltenia, a anunțat premierul Victor Ponta.
El a precizat că, în aceste condiții, nu va fi semnată o scrisoare de intenție și că discuțiile pe aceste două puncte de divergență, anunțate anterior de MEDIAFAX, vor continua în aprilie, acordul rămânând însă în vigoare.
Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE) au cerut ca liberalizarea prețului la gaze să fie aplicată din luna aprilie pentru populație și centrale de energie termică (CET-uri), cu o creștere a prețului la gaze catalogată drept “abruptă” de către șeful Guvernului, de la 53,3 lei MWh la 62 lei MWh.
Executivul a respins această solicitare, considerând-o nesustenabilă, cu argumentul că populația și CET-urile nu pot suporta o astfel de creștere din aprilie, iar astfel s-ar acumula noi datorii.