Home Actualitate Violeta Bulc și Maros Sefcovici au primi...
Actualitate

Violeta Bulc și Maros Sefcovici au primit aviz pozitiv în comisiile de specialitate din Parlamentul European

Comisiile de specialitate din PE au avizat pozitiv candidaturile slovenei Violeta Bulc și slovacului Maros Sefcovici pentru Comisia Europeană, în urma unei remanieri decise de Jean-Claude Juncker, deschizând calea pentru votul de învestitură al noului Executiv european prevăzut miercuri în plen.

Principala schimbare constă în faptul că socialiștilor le-a fost atribuit cel de-al treilea post de vicepreședinte dintre cele șapte stabilite în cadrul viitoarei Comisii Europene, în urma promovării comisarului slovac Maros Sefcovici.

“Dorim ca noua Comisie să-și înceapă mandatul la 1 noiembrie. Nu dorim ca (Jose Manuel) Barroso să supraviețuiască în plan politic”, a afirmat liderul grupului social-democrat din Parlamentul European, italianul Gianni Pittella.

Remanierea Comisiei a fost necesară după ce slovena Alenka Bratusek a fost respinsă de eurodeputați la audierile din comisiile de specialitate ale PE.

Social-democratul slovac Maros Sefcovici, desemnat inițial comisar pentru Transporturi, a fost ulterior propus vicepreședinte pentru Energie și Climă. Portofoliul pentru Transporturi i-a fost încredințat noii candidate slovene, liberala Violeta Bulc, vicepremier în Guvernul condus de Miro Cerar.

Noi audieri au fost organizate luni seară la Strasbourg pentru cei doi candidați, iar slovena Violeta Bulc și slovacul Maros Sefcovici au primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului European. Conservatorii din Parlamentul European i-au recomandat însă slovenei Violeta Bulc “să-și perfecționeze cunoștințele acumulate în doar patru zile cu privire la politica europeană în domeniul Transpoturilor”.

Votul de învestitură a noii Comisii Europene urmează să se desfășoare miercuri, conform programului stabilit, și va fi precedat de un discurs al lui Jean-Claude Juncker, care va anunța, cu această ocazie, programul echipei și va face precizări în legătură cu o serie de modificări.

Ungurul Tibor Navracics va pierde, astfel, portofoliul pentru Cetățenie, încredințat grecului Dimitris Avramopoulos, în timp ce socialistul Frans Timmermans ar urma să primească și domeniul dezvoltării durabile, potrivit unor surse europene.

Noul șef al Executivului european urmează, de asemenea, să precizeze cum vor fi administrate competențele celor șapte vicepreședinți și ale comisarilor pe care aceștia îi vor coordona. “În cazul unui conflict între Vladis Dombrovskis (vicepreședinte pentru Euro) și Pierre Moscovici (comisar pentru Afaceri Economice), eu voi decide”, a afirmat Jean-Claude Juncker, într-o scrisoare trimisă președintelui liberalilor europeni, Guy Verhofstadt.

Noua echipă a Comisiei Europene are un profil politic mai pronunțat decât al Comisiei Barroso în exercițiu, în condițiile în care printre membrii săi se află trei foști premieri (finlandezul Jyrki Katainen, letonul Valdis Dombrovskis și estonul Andrus Ansip), doi foști miniștri de Externe (Frans Timmermans și italiana Federica Mogherini) și doi foști miniștri ai Economiei (Pierre Moscovici și daneza Margrethe Vestager).

Noua Comisie Europeană mizează, la votul prevăzut miercuri în plenul PE, pe susținerea celor trei mari grupuri politice din Parlament: conservatorii din PPE, socialiștii și liberalii, aliați într-o amplă coaliție și cu majoritate în Legislativul european.

Verzii au denunțat însă “micile aranjamente între prieteni” și a atras atenția că acestea “fac jocul euroscepticilor în Europa”. Cei 50 de eurodeputați ai grupului au fost îndemnați să voteze împotriva unei Comisii “fără convingere și fără viziune pentru Europa”, după cum a acuzat francezul Yannick Jadot.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună