Vin roșu și alb și prăjituri cu ciocolată, între cerințele lui Pablo Alboran la show-ul din Capitală
Cântărețul spaniol Pablo Alboran, care va susține un concert în premieră în România, la Sala Palatului din București, pe 27 mai, a avut câteva cerințe pentru perioada în care va sta în țara noastră, printre care se numără vin roșu și alb, 24 de sticle cu bere, sendvișuri și prăjituri cu ciocolată.
Deși a devenit celebru într-un timp foarte scurt, Pablo Alboran a declarat, în repetate rânduri, în interviuri pentru publicații din toată lumea, că este o persoană absolut normală și că încearcă, în ciuda faimei pe care a dobândit-o la nivel mondial, la numai 25 de ani, să se păstreze cu picioarele pe pământ.
Potrivit organizatorilor, Pablo Alboran a avut doar două pretenții pentru perioada în care va sta în România: să nu fie servit în pahare, tacâmuri și veselă din plastic și să nu îi lipsească sub nicio formă ghimbirul proaspăt, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Cântărețul a cerut doar o sticlă de vin roșu produs în Spania și o sticlă de vin alb. Alboran nu a avut pretenții nici în ceea ce privește marca celor 24 de sticle cu bere pe care își dorește să le găsească în frigider, atunci când ajunge în România. Sendvișuri variate, reci și calde, platouri cu cârnăciori, brânzeturi și prăjiturele cu ciocolată vor face parte din meniul lui Pablo Alboran în România. Nu vor lipsi nici fructele proaspete – căpșune, mure, afine, banane, pepene galben – și nici răcoritoarele și băuturile energizante.
Pablo Alboran va concerta la Sala Palatului, pe 27 mai. Biletele pot fi cumparate de pe site-ul www.vreaubilet.ro, de la casa de bilete a Sălii Palatului și de la standul VreauBilet din Unirea Shopping Center.