Viktor Orban: UE trebuie să "renunțe la iluzia federalismului" și să negozieze un nou acord cu SUA
Uniunea Europeană trebuie să "renunțe la iluzia federalismului" și să permită continentului să aibă "mai mulți poli (de putere)", a declarat premierul ungar Viktor Orban, care a îndemnat UE să negocieze un nou acord cu Washingtonul, întrucât acordul de liber schimb SUA-UE a eșuat.
Potrivit agenției de știri MTI, liderul ungar a argumentat că Uniunea Europeană a devenit tot mai slabă și nu își poate îndeplini scopurile primare, în legătură cu moneda unică, politica de securitate comunitară ori zona de cooperare economică euroasiatică.
Orban a insistat că “Bruxellesul a devenit obsedat de ideea utopică a unei Europe deasupra națiunilor”. Însă, “nu există o națiune europeană, ci națiunile Europei”, a adăugat premierul.
Șeful Guvernului de la Budapesta a mai declarat că UE ar trebui să negocieze un nou acord cu Statele Unite, întrucât acordul de liber schimb a “murit”. De asemenea, acesta a mai apreciat că este necesar și un acord cu China, iar “chestiunea Rusiei ar trebui revizută”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro