Home Actualitate Viitorul transportului inteligent: Troti...
Actualitate

Viitorul transportului inteligent: Trotinete, taxiuri electrice, dar și soluții de transport în comun

Transportul inteligent a devenit o necesitate pentru românii care locuiesc în orașe depășite din punct de vedere al infrastructurii. Deși unele dintre noile produse sunt accesibile românilor, acestea se împiedică de legislația care nu a ținut pasul cu evoluția tehnologiei.

Soluțiile tehnice existente deja pe piață, inclusiv la prețuri accesibile pentru buzunarul unui român, au fost reunite, în weekend, la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment dedicat modalităților de transport inteligent și non-poluant.

Mulți dintre participanți s-au strâns în fața unui mașini negre și au scos telefoanele mobile pentru „selfie”-uri. Unii au urcat la volanul mașinii care costă 175.000 de euro și și-au pus mâinile în cap când au văzut tehnologia aflată la bordul autoturismului desprins parcă din filmele SF.

Inclusiv primarul Clujului, Emil Boc, reacționează sceptic în conversația cu frumoasele reprezentante ale firmei: „Chiar ați vândut mașini ca asta în România?! Sunt și în Cluj?!”.

Între timp, la câțiva metri distanță, copiii și adulții deopotrivă au rămas cu zâmbetul pe buze minute bune după ce au încercat trotinetele electrice.

Iar polițiștii locali supraveghează zona fie de pe segway-uri ori din mașina electrică inscripționată cu însemnele Primăriei.

Clujul a găzduit, sâmbătă, prima ediție a SMART Mobility, un eveniment de o zi care, potrivit organizatorilor, a pornit de la ideea de non-poluare și eliminare a aglomerației din oraș. În cadrul evenimentului au fost prezente mai multe companii care comercializează de la trotinete la biciclete și mașini electrice, inclusiv bolizi de ultimă generație care costă peste 150.000 de euro.

„SMART înseamnă gândirea spre comunitate, o comunitate inteligentă înseamnă că ne gândim unii la alții, să ne fie mai bine. Cum folosim tehnologia în acest scop? Noi am vrut să arătăm lumii că există tehnologie, că putem să o folosim facil – fie că ne dorim o trotinetă, o bicicletă sau o mașină, în funcție de buget. Oamenii sunt bucuroși când le folosesc, toți spun <wow!> și au o fericire pe față, indiferent că se uită la ultimul model de mașină electrică la 170.000 de euro sau la o trotinetă, e o fericire”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ciprian Comșulea, organizator al evenimentului.

Clujul prioritizează transportul electric și cel pietonal

„Proiectul fanion la care lucrăm este reamenajarea malurilor Someșului, un proiect de peste 35 de milioane de euro, care presupune crearea unui culoar de mobilitate durabilă verde – vom conecta principalele spații publice care se află de-a lungul râului cu piste de biciclete, alei pietonale. Vor fi peste 12 km de piste de biciclete dedicate și alei pietonale”, a explicat Ovidiu Cimpean, director din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Municipalitatea clujeană susține că va continua investiția și în energie curată – deja în oraș circulă peste 20 de autobuze electrice, pe lângă tramvaie și troleibuze, iar Poliția Locală este dotată cu biciclete electrice, mașini electrice și segway-uri.

În plus, Primăria va sprijini inițiativele care merg pe această direcție, iar zonele care intră în reabilitare în următoarea perioadă vor beneficia de stații de încărcare pentru biciclete, trotinete și mașini electrice, dar și standuri pentru taxiuri electrice.

Deocamdată, în Cluj-Napoca circulă cel puțin un astfel de taxi, însă autoritățile speră ca prin oferirea unor astfel de facilități, numărul lor să crească.

„Chiar ne-am întâlnit la SMART Mobility cu posesorul unui taxi electric, mai suntem în contact cu Guvernul pentru a promova anumite prevederi legislative legate de facilități acordate taxiurilor electrice, cum ar fi licențe suplimentare și, sigur, la nivel local, posibilitatea de acces pe benzile dedicate transportului în comun”, a explicat reprezentantul Primăriei.

Tehnologia și soluțiile moderne depășesc legislația

Aplicațiile de ride-sharing, soluțiile tehnologice rapide și metodele de transport neconvenționale se împiedică de legislația care nu a ținut pasul cu inventivitatea celor din domeniu. Iar pentru implementarea lor corectă este nevoie de o serie de adaptări.

„Sunt importante reglementările Codului Rutier, care nu sunt detaliate pe tipul acesta de trotinete. Și la nivel internațional, european, există aceste probleme. La Paris au dat drumul la sharing de trotinete și nu există o anumită conduită corectă. Trebuie reglementări, trebuie început de la lege – cască, viteză, drum. Pentru că și pistele trebuie să primească un nou nivel de calitate și complexitate. Am discutat și despre asta”, a mai spus Ciprian Comșulea.

Iar rapiditatea cu care soluțiile moderne care rezolvă problemele de trafic sunt adoptate e imposibil de negat.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună