Viitorul în asigurările auto este reprezentat de „spionul din mașină“ care îți poate reduce substanțial prețul
Telematics, tehnologia de monitorizare a autovehiculelor, va fi elementul definitoriu în jurul căruia vor fi croite asigurările auto (Casco și RCA) în viitorul nu foarte îndepărtat al pieței locale de asigurări, au spus reprezentanții industriei într-o conferință organizată de Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) și Institutul de Studii Financiare (IFS).
„Spionul din mașină“, așa cum poate fi numit sistemul telematics, poate aduce șoferilor o reducere substanțială a primei plătite pentru polița RCA sau Casco dacă comportamentul lor în trafic este unul prudent.
În prezent sunt puțini asigurători în piață care iau în calcul sistemele telematics în stabilirea primelor de asigurare auto, printre ei numărându-se Groupama și Omniasig.
Groupama a introdus în luna iulie a anului trecut o clauză numită „autocontrol“ care poate fi atașată polițelor Casco de peste 800 de euro pe an, plătiți în 4 rate. Această clauză poate aduce o reducere de până la 40%.