Viitorul de aur al țării: guvernul de femei și problema țigănească. Perlele politice ale săptămânii
"PDL nu este un partid pe care să îl jignești fără consecințe. Sper ca aceste lucruri să se audă și să se înțeleagă. (...) PDL este un partid care a scris o istorie pozitivă recentă în România, care a dus România în UE și care a dat de două ori Președintele României, a salvat statul de drept în 2012" - Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PDL, cerând "respect" din partea PNL
“E, de fapt, unul din marii lideri ai PSD, chiar dacă nu mai e în PSD, pentru că e singurul social-democrat care a câștigat Primăria Capitalei” – premierul Victor Ponta despre Sorin Oprescu
“A coborî dintr-un tren care și-a schimbat ruta convenită și asumată și se îndreaptă către prăpastie nu înseamnă nici trădare și nici oportunism” – Mihai Stănișoară (ex-PNL, fost PDL), justificând de ce demisionează din PNL
“Am mai auzit că se va juca cu cuțitele pe masă. Toți colegii care au intrat la discuții azi nu aveau niciun cuțit” – Liviu Dragnea, vicepreședintele PSD
“Sper ca această măsură, pentru care ne-am luptat în PE, să compenseze politica socială dezastruoasă a actualei Puteri” – Elena Băsescu (PMP) despre scăderea tarifelor la roaming în UE
“Anticipez o serioasă ‘problemă țigănească’ în viitorul apropiat. Trăim vremuri tulburi, marcate de un potențial ridicat în ceea ce privește o radicalizare rasistă” – Mihai-Răzvan Ungureanu (FC)
“Dacă socialiștii sunt atât de interesați să ia China, să ia Moldova, mă întreb dacă nu cumva ordinul vine de la Moscova” – Monica Macovei (PDL) despre preluarea de către socialiștii din PE a președinției comisiilor europarlamentare pentru relații cu China și Moldova
“România are nevoie de un partid nou care să nu fi fost parte a compromisurilor în cei 25 de ani de la Revoluție și care să spună: ‘Noi de aici pornim'” – președintele Traian Băsescu despre PMP
“Un guvern de femei” – Elena Udrea (PMP) întrebată ce ar face dacă ar ajunge președintele țării