Home Actualitate VIDEO | Cea mai lungă tiroliană din Capi...
Actualitate

VIDEO | Cea mai lungă tiroliană din Capitală a fost inaugurată în parcul Orășelul Copiilor

Primăria Sectorului 4 a inaugurat, sâmbătă, cea mai lungă tiroliană din București, care face legătura, prin aer, între Parcul Orășelul Copiilor și Parcul Lumea Copiilor.

„Cea mai mare tiroliană din București este amplasată în Parcul “Orășelul Copiilor” și are o lungime de peste 300 de metri. Construcție unicat în România, tiroliana are două posturi de plecare simultan. Plecarea se face de la o înălțime de 12 metri, iar viteza de coborâre ajunge la aproape 80 de km pe oră. În primele două zile, accesul publicului va fi gratuit”, conform Primăriei Sectorului 4.

Tiroliana face legătura, prin aer, între Parcul Orășelul Copiilor și Parcul Lumea Copiilor. De săptămâna viitoare, prețul unei coborâri pe tiroliană va fi cuprins între 15 și 20 de lei, estimează autoritățile locale.

Până atunci, alpiniștii utilitari care se ocupă de întreținerea tirolienei spun că vor regla și tensiunea cablurilor astfel încât coborârea să fie lină, iar amatorii de senzații tari să ajungă până la capătul acestora.

În prima zi de funcționare, câțiva dintre cei care s-au dat pe tiroliană, fiindcă aveau o greutate mai scăzută, au rămas suspendați la mijlocul acesteia. Dar au fost imediat ajutați să ajungă la capătul cablului de aliniștii utilitari.

„Nu m-am mai dat până acum niciodată pe tiroliană, nici nu știam că există aici una. Am trecut întâmplător cu prietena pe aici, am văzut agitație și am zis să încercam și noi dacă tot e gratis”, povestește Marius, unul dintre primirii bucureșteni care a încercat tiroliana.

Alături de el era și Ioana, prietena lui, care a spus: „Mie îmi e frică, nu aș vrea să mă dau. El insistă și zice să ne dăm. Am cedat și am zis să încerc. Sper să nu pățesc nimic”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună