Vicepremierul Stănescu critică gestul obscen al lui Iordache: A făcut o mare greșeală. Nu suntem la stadion
Vicepremierul Paul Stănescu a declarat miercuri, la Parlament, că gestul deputatului PSD Florin Iordache de a le arăta parlamentarilor USR degetul mijlociu reprezintă „o mare greșeală”.
„Din păcate, cred că a greșit Iordache când a făcut, pentru că nu se face, nu suntem la stadion, suntem totuși în Parlamentul României și deputatul Iordache, vicepreședinte al Camerei, cred că a făcut o mare greșeală”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.
Deputatul Florin Iordache a evitat să comenteze gestul din plenul Parlamentului, unde a ridicat degetele mijlocii de la ambele mâini, spunând doar că ….”Vi s-a părut. E un punct de vedere”.
“Vi s-a părut. E un punct de vedere. Păi și bun, cu mâinile ridicate, care e problema? Bun”, a fost reacția lui Florin Iordache.
Imaginile din plen l-au suprins pe Florin Iordache în momentul în care se întorcea de la pupitru și a ridicat ambele mâini cu degetele mijlocii în aer.
„Domnul președinte al Comisiei pentru sistematizarea, unificarea în domeniul justiției tocmai a proferat gesturi obscene de la această tribună a Parlamentului către colegii parlamentari. Acele gesturi obscene, domnule Iordache, nu le arătați nouă, le arătați românilor”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro