Viceguvernator al BNR: Dacă acum cineva strânge avansul la Prima casă într-un an, în viitor îl va strânge în opt ani
BNR susține că includerea programului Prima casă în legea dării în plată va înseamna creșterea de la unu la opt a numărului de ani necesari pentru strângerea avansului, un cost pe care tinerii nu ar avea de ce să îl…
BNR susține că includerea programului Prima casă în legea dării în plată va înseamna creșterea de la unu la opt a numărului de ani necesari pentru strângerea avansului, un cost pe care tinerii nu ar avea de ce să îl plătească.
„Pe noi ne preocupă impactul acestei legi asupra sistemului bancar, deci și a celor care doresc să ia credite în viitor. Acum, cineva poate strânge avansul într-un an pentru Prima casă (5%) și în patru ani pentru un credit standard (15%). Dacă Prima casă se va închide pentru că este inclusă în legea dării în plată, iar băncile nu o vor mai avea în ofertă, banii necesari pentru un avans vor fi strânși în opt ani (la un avans de 35%)“, spune Liviu Voinea, viceguvernator al BNR.
Banca Națională solicită din nou scoaterea programului Prima casă din legea dării în plată, cerință care a fost respinsă la vot săptămâna trecută în Comisia juridică și cea economică din Senat. De altfel, toate amendamentele BNR la legea dării în plată au fost respinse: limita maximă pentru darea în plată să fie de 150.000 de euro, iar cei care pot fi considerați cazuri sociale să aibă un raport între rata de plată și veniturile obținute mai mare de 65%.
Discuțiile pe marginea acestei legi controversate vor continua la Camera Deputaților, care este for decizional.