Viața e plină de surprize: Volkswagen vrea să se bată cu Dacia. Gigantul german vrea să repoziționize Skoda pentru a concura direct cu Dacia
Misiunea Skoda va fi aceea de a concura direct cu mărci puternice pe segmentul accesibil de preț, precum Dacia, Hyundai sau Kia, potrivit Automotive News Europe, în timp ce Seat va urca în gamă pentru a putea concura cu Alfa Romeo.
Strategia face parte din repoziționarea mărcilor grupului VW. Până acum Skoda reușea chiar să concureze direct cu Volkswagen în ceea ce privește echiparea și confortul modelelor sale, iar prin versiunile Laurin&Klement dorea să devină concurent inclusiv pe segmentul premium.
„Dorim să gestionăm identitatea mărcilor mult mai clar în viitor”, a spus Michael Jost, șeful strategiei de produs în cadrul VW Group, citat de Automobilwoche, publicație-soră a Automotive News Europe. Astfel, în viitor, Skoda ar putea renunța la versiunile sale care duc marca spre segmentul superior și se va concentra mai mult pe piețele est-europene. Pe de altă parte, Skoda domină piața locală, fiind pe locul întâi sau pe cel secund în cazul importurilor, însă la mare distanță de Dacia.