Vești proaste pentru toți românii, s-a încheiat petrecerea. Cel mai recent avertisment al analiștilor financiari
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a urcat ucat foarte ușor în noiembrie, cu 0,7 puncte, după cinci luni consecutive de scădere, ajungând la valoarea de 44,1 puncte, analiștii financiar anticipând o depreciere a leului în următoarele luni.
Evoluția indicelui este urmarea creșterilor ambelor componente ale indicatorului: indicatorul condițiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creștere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 90% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6891 (în creștere cu 470 pips față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,7329 (valoare în creștere cu 512 pips față de cea înregistrată în luna anterioară).
Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2018/decembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 3,38% (valoare mai mare cu 0,62 puncte procentuale față de cea înregistrată în exercițiul anterior). De asemenea, toți participanții anticipează o majorare a ratei inflației în următoarele 12 luni.
Sunt de remarcat (consistente cu anticipațiile de majorare a ratei inflației) anticipațiile de majoare a ratelor de dobânda la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni) cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 100%, și respectiv 98% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție. Astfel rată medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,25% (valoare în creștere cu 0,62 puncte procentuale față de valoarea înregistrată în exercițiul anterior), iar yield-ul la obligațiunile suverane denominate în lei cu scadență de 5 ani este de 4,74% (valoare în creștere cu 0,70 puncte procentuale față de exercițiul anterior).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro