Vești proaste pentru economiile globale: Creșterea economică a Chinei este la cel mai slab nivel din ultimii 27 de ani
Creșterea economică din China a încetinit la cel mai slab nivel din 1992 până în prezent – de când a început statistica trimestrială pe PIB – pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA, în timp ce anumiți indicatori arată că urmează…
Creșterea economică din China a încetinit la cel mai slab nivel din 1992 până în prezent – de când a început statistica trimestrială pe PIB – pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA, în timp ce anumiți indicatori arată că urmează o stabilizare economică, potrivit Bloomberg.
PIB-ul a crescut cu 6,2% în al doilea trimestru din acest an, sub creșterea de 6,4% înregistrată în primul trimestru.
În luna iunie, producția și vânzările din retail au depășit estimările, în timp ce nivelul investițiilor din prima jumătate a anului arată că stimulii guvernului chinez vor da roade spre finalul anului.
Încetinirea demonstrează impactul și presiunea conflictului comercial asupra economiei. Deșii SUA și China au reluat negocierile, nu există nicio certitudine cu privire la data în care vor ajunge la un acord, și dacă nu va fi prea târziu pentru a produce pagube economice majore.
„Continuăm să vedem o încetinire a creșterii economice în al doilea trimestru, dar se conturează o stabilizare. Banca centrală trebuie să adopte o poziție mai proactivă”, notează Wang Tao, economist șef al UBS pentru China.
Exporturile nete au contribuit la 20,7% din creșterea producției în primul trimestru, în scădere cu 22,8% față de primul trimestru.