Veniturile UPC România au crescut anul trecut cu 8%, la peste 140 milioane de dolari
Veniturile operatorului prin cablu UPC România au crescut anul trecut cu 8%, la peste 140 milioane de dolari, de la 130 milioane de dolari în urmă cu un an, pe fondul avansului portofoliului de clienți, a declarat directorul general al companiei, Severina Pascu.
“La nivelul anului 2013, baza de clienți a crescut și am reușit să majorăm și veniturile companiei cu 8%, la peste 140 milioane de dolari, cel mai ridicat ritm din ultimii ani. Creșterea portofoliului s-a manifestat și în zona clienților rezidențiali, cât și pe segmentul corporate. Pe rezidențial, vectorul care a condus la creșterea numărului de clienți a fost internetul și credem că în continuare va susține avansul bazei de clienți, pe piața din România fiind în continuare loc de creștere”, a declarat directorul general al companiei, Severina Pascu, într-o conferință.
La nivelul anului 2012, potrivit datelor Liberty Global, UPC România a consemnat venituri de 130 milioane de dolari, de la 143,5 milioane de dolari în 2011.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro