Home Actualitate Veniturile Carrefour au urcat cu 4,3%, l...
Actualitate

Veniturile Carrefour au urcat cu 4,3%, la 36 miliarde euro la șase luni. Vânzări în creștere și în România

Carrefour a înregistrat în primele șase luni vânzări de 35,9 miliarde euro, cu 4,3% mai mari față de perioada similară din 2013, cea mai mare rată de creștere organică din 5 ani, grupul francez arătând că în Europa vânzările au urcat în Spania, Belgia și România și au fost stabile în restul țărilor.

Carrefour notează că vânzările din Europa au crescut organic cu 1,1%, cu evoluții pozitive atât pe piața franceză, cât și în Spania, Belgia și România.

Pe piețele emergente, veniturile au înregistrat de asemenea creștere, de 11,2%, datorită performanțelor bune ale operațiunilor din Argentina și Brazilia. În Asia evoluția a fost stabilă.

În perioada analizată, grupul a investit 818 milioane euro în extinderea și modernizarea rețelelor de magazine și a semnat acorduri pentru achiziția a 800 de magazine DIA din Franța și a 53 de supermarketuri Billa din nordul Italiei.

În România, grupul Carrefour deține 155 de magazine dintre care 25 hipermarketuri Carrefour, 79 supermarketuri Market, 44 magazine de proximitate Express, 6 magazine de proximitate Contact și un magazin online.

Anul trecut, vânzările companiei pe piața românească au revenit la nivelul din 2008, de 1 miliard de euro, înregistrând o creștere cu 2% față de 2012.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună