Vedetele de la Hollywood își exprimă regretul față de moartea lui James Gandolfini: "A fost un geniu, unul dintre cei mai mari actori din toate timpurile"
Vedetele de la Hollywood au reacționat pe Twitter, miercuri, prin mesaje în care și-au exprimat uluiala și întristarea după aflarea veștii despre moartea actorului James Gandolfini, în Italia, la vârsta de 51 de ani, în urma unei crize cardiace.
“A fost un geniu. Oricine l-a văzut vreodată jucând, chiar și în cel mai mic rol al său, știa acest lucru. Este unul dintre cei mai mari actori ai acestui timp sau chiar din toate timpurile. Mare parte din acel geniu stătea în acei ochi triști ai lui. Îmi amintesc că i-am spus de multe ori: «Nu înțelegi. Ești ca Mozart», A fost partenerul meu și fratele meu”, a declarat David Chase, creatorul serialului “Clanul Soprano”, informează accesshollywood.com.
Steve Carell: “James Gandolfini a murit. De necrezut, e o veste extrem de tristă. Era un om bun”.
Susan Sarandon: “E atât de trist că l-am pierdut pe James Gandolfini. A fost unul dintre cei mai dulci, mai amuzanți și mai generoși actori cu care am lucrat vreodată. Condoleanțe familiei sale”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro