Vara 2025 a adus o schimbare vizibilă în felul în care românii își aleg vacanțele. Care sunt cele mai importante schimbări în comportamentul turistului român?
Vara 2025 a adus o schimbare vizibilă în felul în care românii își aleg vacanțele: mai multe orașe de plecare, destinații mai rafinate și o planificare mai atentă. Turismul de masă începe să arate ca un business matur, în care…
Vara 2025 a adus o schimbare vizibilă în felul în care românii își aleg vacanțele: mai multe orașe de plecare, destinații mai rafinate și o planificare mai atentă. Turismul de masă începe să arate ca un business matur, în care confortul, experiența și siguranța cântăresc mai mult decât prețul minim. Cel puțin asta reiese din datele tur operatorului cu origini ucrainene Join UP!, care și-a dublat businessul din România într-un singur an.
„Obiectivul strategic pentru sezonul de vară 2025 a fost extinderea geografiei zborurilor pentru destinațiile cheie, astfel încât turiștii să poată pleca direct din orașul lor de domiciliu și să câștige confort”, explică Ana-Maria Roșca, director de produs și operațiuni, Join UP! România. În paralel, compania a urmărit introducerea de destinații noi, adresate turiștilor deja experimentați. Antalya, principala destinație de vară pentru români din perspectiva reprezentantei companiei, a fost operată în sezonul 2025 din 13 orașe, față de 10 în vara precedentă. O extindere similară s-a produs și în cazul Egiptului. Sharm el-Sheikh, destinația centrală din portofoliu, a fost oferită nu doar din București, Cluj și Iași, ci și din Suceava și Oradea, în timp ce Hurghada a primit un nou punct de plecare, Iași, pe lângă București, Cluj și Suceava.
Creșterea capacității operaționale a avut un impact direct asupra modului de construcție a pachetelor. „Mărirea capacității și acoperirea mai multor orașe de plecare au influențat pozitiv obținerea unor beneficii financiare vizibile în tariful final”, precizează Ana-Maria Roșca, subliniind relația directă dintre volum, eficiență și preț. Pe lângă consolidarea rutelor consacrate, vara 2025 a adus și diversificarea produsului. El Alamein a fost introdus pentru prima dată pe piața românească, fiind poziționat ca o destinație de lux în Egipt, cu hoteluri predominant de cinci stele. „Zona este supranumită un «Emirat egiptean» sau «Maldivele Egiptului» datorită hotelurilor de lux și plajelor cu nisip fin”, spune Ana-Maria Roșca. Diferența fundamentală vine, însă, din logistică și experiență: „Alexandria, piramidele și alte obiective istorice sunt la 1–1,5 ore distanță, spre deosebire de Hurghada, unde media este de 3–4 ore”. Introducerea acestei destinații reflectă faptul că România se numără printre piețele cu cea mai mare pondere a hotelurilor de lux și premium în totalul vânzărilor din cadrul grupului. „Turiștii români sunt foarte pretențioși și solicită cele mai înalte standarde de calitate și servicii”, explică reprezentanta Join UP!.
Dincolo de București, orașele cu cel mai mare potențial de creștere sunt Cluj, Oradea, Timișoara, Suceava și Iași, urmate de Sibiu, Brașov și Craiova. Decizia deschiderii unui punct fizic este luată în funcție de vizibilitate, trafic și proximitatea față de aeroport. Până la finalul acestui an, compania va finaliza cinci agenții proprii, iar în 2026 focusul va fi pe o îmbinare între distribuția online și prezența fizică.
După Egipt, segmentul exotic a început să se diversifice. Phu Quoc, insulă din Vietnam, a fost introdusă ca destinație charter cu escale tehnice, răspunzând nevoii de noutate în sezonul de iarnă. „Românii sunt pasionați de explorare și excursii. Phu Quoc oferă natură, plaje cu nisip alb, parc național, cea mai lungă telecabină peste mare din lume și o atmosferă diferită de Vietnamul continental”, explică Ana-Maria Roșca. După acest sezon, interesul pentru destinație este așteptat să crească, inclusiv pentru 2026. În comportamentul turiștilor, reprezentanta tur operatorului cu origini ucrainene observă o schimbare față de anii anteriori. Alegerea nu mai este dictată exclusiv de cel mai mic tarif, ci de experiența anterioară și de încrederea în produs. Această tendință a fost amplificată de diversificarea ofertei și de creșterea capacității operaționale. „Vedem o creștere clară a încrederii turiștilor, care aleg pe baza experiențelor pozitive anterioare”, spune Ana-Maria Roșca. Totodată, România se remarcă printr-un comportament specific: una dintre cele mai ridicate rate de early booking dintre toate piețele-sursă ale grupului.
Pentru sezonul de vară 2026, vânzările realizate încă din lunile octombrie–noiembrie sunt de 2 până la 3,5 ori mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, un semnal al unui business mai predictibil. La nivel intern, principalul indicator al unui sezon reușit nu este un singur KPI. „Pentru noi, cel mai relevant este cumulul dintre creșterea numărului de turiști, creșterea numărului de curse operate și reacția pozitivă a pieței”, explică Ana-Maria Roșca. Practic, volumul, capacitatea și feedbackul merg în aceeași direcție. Un alt pas strategic a fost intrarea directă în segmentul B2C, o zonă dominată tradițional de jucători mari. Strategia nu a fost una de competiție directă cu agențiile partenere, ci de consolidare a brandului. „Obiectivul nu este să concurăm cu partenerii noștri B2B, ci să înțelegem mai bine nevoile clienților și să adaptăm produsul astfel încât și agențiile partenere să beneficieze de expunerea brandului Join UP!”, precizează reprezentanta companiei. În ceea ce privește extinderea rețelei de agenții fizice, aceasta a venit, în principal, în centre comerciale. Aici, densitatea mare de agenții a confirmat potențialul ridicat al retailului de travel. Principala provocare rămâne găsirea spațiilor potrivite, în contextul în care România are un număr limitat de malluri, iar multe locații sunt deja ocupate.
Dincolo de București, orașele cu cel mai mare potențial de creștere sunt Cluj, Oradea, Timișoara, Suceava și Iași, urmate de Sibiu, Brașov și Craiova. Decizia deschiderii unui punct fizic este luată în funcție de vizibilitate, trafic și proximitatea față de aeroport. Până la finalul acestui an, compania va finaliza cinci agenții proprii, iar în 2026 focusul va fi pe o îmbinare între distribuția online și prezența fizică. Iar în contextul în care unele agenții s-au confruntat cu dificultăți financiare, garanțiile au devenit un criteriu de orientare pentru clienți și agenții partenere. Join UP! România a ajuns la o garanție bancară de 400.000 de euro, nivel ajustat în funcție de volumul de activitate. „Este o consecință firească a creșterii businessului și un angajament față de stabilitatea pieței”, explică Ana-Maria Roșca, amintind că legislația corelează direct nivelul garanției cu volumul de vânzări. La nivel de grup, o altă direcție este verticalizarea. Deschiderea propriului DMC în Turcia oferă control complet asupra contractării, operațiunilor și gestionării crizelor. „Avantajele sunt clare: optimizarea costurilor, exclusivități mai mari și o experiență mai coerentă pentru turist”, spune Ana-Maria Roșca. Modelul va fi extins gradual și în alte destinații, în funcție de volume, iar pe termen lung grupul ia în calcul inclusiv dezvoltarea de hoteluri proprii.

Maldive


Egipt


Phu quoc

Vietnam

Zanzibar. Sursa foto: compania
Cinci întrebări și răspunsuri din interviul cu Ana-Maria Roșca, director de produs și operațiuni, Join UP! România

1. Ați anunțat noi destinații pentru vara viitoare — Care este logica din spatele acestor alegeri?
Urmând strategia noastră de a le oferi turiștilor un produs competitiv și convenabil, vom continua să creștem numărul orașelor de plecare pentru cele mai populare destinații de vară: Hurghada și Sharm el-Sheikh în Egipt, Heraklion în Creta, Grecia, Larnaca în Cipru și Monastir în Tunisia. Prezentarea de destinații noi face parte din această strategie. Grecia se află în top 3 cele mai populare destinații de vară pentru turiștii români, alături de Antalya și Hurghada. Acesta este principalul motiv pentru care oferim câteva dintre insulele Greciei, pe lângă Heraklion, Creta, pentru a extinde selecția de destinații și hoteluri disponibile pentru clienții noștri. El Alamein este încă o destinație nouă pe care o oferim acum pentru sezonul de vară 2026. Vom continua operarea din București pentru al doilea an consecutiv și am introdus deja această „perlă” și pentru clienții din Cluj și Timișoara. Apropo, în această iarnă am lansat și câteva destinații noi, precum și noi orașe de plecare: Emiratele Arabe Unite, Maldive, Zanzibar din București și Iași. Flydubai a deschis zborurile din Iași anul acesta, iar noi am susținut acest trend.
2. Care este cea mai mare oportunitate în piața românească de travel în următorii doi ani?
Posibilitatea de a introduce destinații necunoscute, cu un potențial turistic ridicat, prin care turiștii români pot descoperi experiențe autentice și interesante. Din perspectiva produsului, este vorba despre aducerea de noi destinații pe piață. Nu putem preciza încă care vor fi acestea, deoarece lucrăm în continuare la identificarea lor. O altă oportunitate constă în oferirea de excursii unice, create la comandă, așa cum oferim în prezent în Egipt prin programul Box of Impressions. Din perspectiva distribuției, estimăm că vânzările online vor crește. Ne referim însă la vânzarea complet online – fără contact cu consultanți: căutare online, recomandări AI pentru călătorie, hotel etc., plata online și preluarea documentelor de călătorie.
3. Care rămâne, în continuare, cel mai mare risc?
Cel mai mare risc este dat de mediul economic volatil.
4. Cum se schimbă turistul român? Ce vrea acum și nu voia acum trei ani?
Turiștii români își îndreaptă atenția către servicii de calitate, simțind nevoia de experiențe autentice și interesante. Am observat o tendință conform căreia orice destinație nouă înregistrează inițial o creștere, urmată de o încetinire a vânzărilor. De exemplu, în această vară am observat o creștere a cererii pentru Egipt, iar acum urmărim un interes mai ridicat pentru Tunisia, după 2–3 ani de cerere scăzută. Principala cauză este reprezentată de prețurile ridicate din Antalya, ceea ce determină clienții să caute alternative. De asemenea, Cipru înregistrează o creștere a cererii. Putem evidenția și un trend pe care Join UP! îl creează pe fiecare piață unde operează: Sharm el-Sheikh. Istoric, Join UP! a fost foarte puternic în Sharm în ceea ce privește produsul. Cu câțiva ani înainte de Covid-19, Join UP! a operat către Sharm peste 1 milion de pasageri din Ucraina, fiind o destinație disponibilă pe tot parcursul anului. Astfel, când intrăm pe o piață nouă, prezentăm Sharm el-Sheikh ca destinație emblematică. Acum, după trei ani de operațiuni în țările baltice, Polonia și România, Sharm a devenit una dintre top 3–4 cele mai populare destinații cu Join UP!, unde suntem lideri. Principalele motive sunt: Sharm este puțin mai accesibil decât Hurghada, are hoteluri moderne și recent construite, infrastructură și drumuri renovate și, nu în ultimul rând, Marea Coralilor este foarte spectaculoasă.
5. Ați deschis reprezentanțe și chartere din tot mai multe orașe din România. Ce v-a arătat această strategie despre potențialul regional?
Strategia de extindere în regiune a redus presiunea de pe București, unde piața este matură, și ne-a demonstrat că putem lansa destinații deja consacrate și din alte zone ale țării. Ideea principală din spatele extinderii operării pe aeroporturile regionale este de a le oferi turiștilor un produs cât mai convenabil, din momentul achiziției până la întoarcerea în România. Operând zboruri din regiuni, le oferim turiștilor un nivel mai mare de confort, permițându-le să plece din orașul lor de domiciliu, fără a pierde 2–4 ore pentru a ajunge la unul dintre cele patru aeroporturi mari ale țării. Prin dezvoltarea propriilor agenții, devenim și mai apropiați de clienți, oferindu-le posibilitatea de a ne vizita și de a-și rezerva cu ușurință vacanța dorită.