Home Actualitate Văr al lui Hamid Karzai, asasinat de un...
Actualitate

Văr al lui Hamid Karzai, asasinat de un kamikaze care și-a detonat explozibilii din turban

Un văr al președintelui afgan Hamid Karzai, Hashmat Karzai, a fost asasinat marți la domiciliu, în apropiere de Kandahar, de către un kamikaze care a ascuns substanțe explozive în turban, potrivit unor oficiali.

Un kamikaze deghizat ca invitat a venit la domiciliul lui Hashmat Karzai, pentru a-l saluta cu ocazia Aid el-Fitr. După ce l-a îmbrățișat, și-a detonat încărcătura explozivă și l-a ucis pe Hashmat Karzai“, a declarat pentru AFP Dawa Khan Minapal, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Potrivit lui Zia Durani, un purtător de cuvânt al Poliției din Kandahar, atacatorul era un tânăr care a ascuns explozivi în turban, purtat frecvent în Afganistan. Atentatul nu a produs alte victime.

Hashmat Karzai, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a participat la campania lui Qayoum Karzai, fratele președintelui, care a candidat în alegerile prezidențiale, dar care s-a retras din cursă la începutul anului, pentru a-l susține pe Ashraf Ghani.

Bărbatul, un personaj influent în Kandahar, a condus, de atunci, campania lui Ghani în această provincie din sud, în care majoritatea paștună a votat pentru candidatul de aceeași etnie.

La începutul lui iulie, Comisia Electorală a publicat rezultatele preliminare ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de la 14 iunie, care-l plasează pe Ghani pe primul loc, cu un avans de aproximativ un milion de voturi. Rivalul acestuia, Abdullah Abdullah a respins în mod categoric rezultatele prezentate, creând tensiuni între susținătorii celor două tabere.

În urmă cu două săptămâni, cei doi candidați s-au pus de acord, sub patronajul secretarului de Stat american John Kerry, care a venit să intermedieze conflictul, asupra unui audit asupra celor aproximativ 8,1 milioane de voturi exprimate, într-o încercare de a elimina voturile fraudate din scrutin.

Auditul, care a fost întrerupt sâmbătă din cauza unui dezacord, urmează să fie reluat la sfârșitul săptămânii, după Aid el-Fitr.

Atacarea unui membru al familiei Karzai are loc în contextul unor noi violențe în Afganistan, între talibani și forțele de securitate afgane.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună