Home Actualitate Vânzările de alimente, băuturi și tutun...
Actualitate

Vânzările de alimente, băuturi și tutun au crescut cu 11,4% în iulie față de aceeași lună din 2013

Vânzările de alimente, băuturi și tutun au crescut în iulie, în serie brută, cu 11,4% față de aceeași lună a anului trecut și cu 5% comparativ cu iunie, iar cele de produse nealimentare au urcat cu 8,7% și, respectiv, 3,5%, astfel că afacerile din comerțul cu amănuntul au înregistrat un plus de 6,3%.

Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut, în serie brută, cu 3% în iulie, raportat la luna similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a înregistrat o majorare cu 7,6%, datorită creșterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+9,7%) și vânzărilor de produse nealimentare (+9,4%). Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate s-a redus cu 4,3%.

Comparativ cu luna iunie, în iulie, comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a urcat, în serie brută, cu 13,2%.

Ajustat în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul afacerilor din comerț a urcat cu 0,4% față e luna anterioară, ca urmare a creșterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+0,3%.). În schimb, vânzările de carburanți pentru autovehicule și vânzările de produse nealimentare s-au redus cu 3,2% și, respectiv, 1%.

Pe ansamblul primelor șapte luni ale anului, cifra de afaceri pentru comerțul cu amănuntul, serie brută, a crescut cu 8,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, datorită majorării vânzărilor de produse nealimentare (+12%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+8,2%) și comerțului de carburanți pentru autovehicule (+1,7%).

În serie ajustată, afacerile din comerț au crescut cu 8,1%, susținute de vânzările de produse nealimentare (+11,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+7,7%) și de cele de carburanți (+2,5%).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună