Valeriu Turcan demisionează de la Președinție: Voi activa în domeniul privat
Valeriu Turcan demisionează din funcțiile de purtător de cuvânt al șefului statului și de consilier prezidențial. Conform Biroului de presă al Administrației prezidențiale, Valeriu Turcan și-a prezentat demisia din cele două funcții.
“După șansa de a lucra ani de zile în serviciul public am decis că e vremea unei schimbări în carieră. Voi activa, în viitor, în sectorul privat. Mulțumesc președintelui Traian Băsescu pentru oportunitatea de a fi lucrat cu domnia sa”, se arată într-o declarație scrisă a lui Valeriu Turcan, remisă joi presei. Valeriu Turcan, consilier prezidențial pentru Comunicare Publică, era purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, din aprilie 2007. Anterior, în perioada 2005-2006, Valeriu Turcan a fost președintele Agenției de Strategii Guvernamentale.
Cititi mai multe pe mediafax.ro