VACANȚE DE LUX: 700 de români au dat 700.000 euro pentru croaziere în Mediterana pe cel mai mare vas din lume
Aproape 700 de români au cumpărat bilete pentru croazierele pe care le va face din vară în Mediterana cel mai mare vas din lume, Oasis of the Seas, aparținând Royal Caribbean, care va trimite anul viitor în Europa o nava similară ca dimensiuni, unde se așteaptă alți peste 1.200 de români.
Pâna în prezent, cele două vase ale Royal Carribean, Oasis of the Seas și Allure of the Seas, cele mai mari din lume, au navigat doar în Caraibe, unde au logistica necesară pentru acostarea și aprovizionarea unor nave de asemenea dimensiuni.
“Pentru Oasis of the Seas, care va naviga în Europa în această vară, au fost vândute deja 310 cabine pentru 694 de pasageri din România. Aceștia au plătit în total circa 700.000 de euro”, a declarat joi, într-un comunicat, Nicolae Demetriade, președintele World Travel, care reprezintă în România Royal Caribbean International.
Lansat în 2009, vasul Oasis of the Seas are 16 punți și o greutate de 225.282 tone.
El a spus că în prețul unei cabine sunt incluse, pe lângă cazare, toate mesele, spectacolele susținute de artiști profesioniști, printre care dansuri, musical, acrobații, spectacole de înot sincron, folosirea sălilor de fitness și a terenurilor de sport, participarea la cluburile pentru copii și la spectacole de patinaj.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro